Urși de mamaliga cu branza

de RODIMUR in Mancare copii, 16 Oct 2018 | 16721 vizualizari

 

Zilele trecute mă găndeam ce mâncare să fac, care să meargă cu o mămăliguță bună și caldă, așa cum îmi place mie și cum n-am mai mâncat de mult timp. Mi-am adus aminte atunci de ”urșii” pe care ni-i făceau părinții în copilărie, ca să ne îndemne să mâncăm. ”Urșii” pe care-i mâncam în copilărie aveau o formă lunguiață (nu rotundă, cum are bulzul, în alte zone) și fie erau tăvăliți imediat în brânză fărâmițată și uscată, fie erau făcuți la cuptor, fie erau prăjiți la grătar sau în tigaie, cu unt. Am ales ultima variantă, pentru că preparați astfel, mi se par mai buni. 
N-am făcut decât 4 ”urși”, pentru două persoane și au ieșit foarte buni...

 

INGREDIENTE

  • 500 ml de apă
  • 200 grame de făină de mălai
  • 200 grame de brânză de burduf
  • sare
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 50 grame de unt
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Urși de mamaliga cu branza:

Se pune apa cu sare în ceaun și când se încălzește, se adaugă mălaiul grisat, ”în ploaie” și se amestecă întruna, ca să nu se formeze cocoloașe. Se lasă ceaunul la foc iute și se amestecă din când în când, până ce mămăliguța este fiartă și bine legată, dar nu foarte tare.

Se răstoarnă mămăliguța pe o planșetă de lemn și se lasă câteva minute, să se răcorească, pentru a putea fi prelucrată. Ca să se răcească mai repede, se împarte în patru părți egale.

Se ia câte o bucată de mămăliguță, se aplatizează și în mijloc se pune o lingură încărcată de brânză de burduf. Se adună capetele pentru a închide înăuntru brânza și se dă ”ursului” o  formă lunguiață.

După ce s-au făcut toți patru ”urși”, urmând aceleași etape, se prăjesc într-o tigaie în care s-a pus, în prealabil, uleiul și untul.

Se rumenesc ”urșii”, pe toate fețele (dar ușor, ca să nu facă o pojghiță tare) și în timp ce se prepară, se toarnă unt topit peste ei.

Se servesc calzi, eventual cu smântână, după dorință. Peste ei, se toarnă, în farfurie, 1-2 linguri din untul în care s-au rumenit.

Cine nu vrea să-i prăjească, dacă are brânză sărată uscată și fărâmițată, îi poate tăvăli prin ea, imediat ce au fost făcuți, după care se servesc, calzi.

TIPS-URI

1

Mămăliguța trebuie să fie deasă, dar nu foarte tare, ca să poată fi prelucrată.

2

Dacă mămăliguța nu este bine lipită/modelată, brânza de burduf din interior poate ieși în tigaie, când ”urșii” sunt rumeniți și ei se pot sfărâma.

3

Nu-i țineți prea mult la prăjit, ca să nu facă o pojghiță tare. Ei trebuie rumeniți ușor și între timp, brânza din interior se înmoaie, la căldură.

4

Dacă nu vreți să prăjiți urșii în tigaie, puteți să-i puneți, cu unt, într-un vas termorezistent, la cuptorul încins, pentru 10-15 minute și să-i întoarceți pe toate fețele.

5

”Urșii” pot fi preparați și pe grătar, dar există riscul de a se lipi și desface.

Daca ti-a placut reteta noastra "Urși de mamaliga cu branza" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (20)

RODIMUR 1

19.10.2018, 20:39

Rocsi, mă bucur că știi de urși... Aveam impresia că numai pe vremea mea se mânca așa ceva și că tinerii nici nu știu despre ce este vorba...Mulțumesc frumos!

Alexandra Burz 1

12.12.2018, 22:32

RODIMUR 1

12.12.2018, 23:36

Merci, Alexandra!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Terci de ovaz cu cacao si banane