Tort Clepsidra - Reteta delicioasa pentru un desert aniversar

de RODIMUR in Torturi, 30 Noi 2024 | 371 vizualizari

 

Abia acum reușesc să postez rețeta cu tortul pe care l-am făcut în iulie pentru ziua mea de naștere. Torturile pe care le fac de obicei sunt ornate tematic, sau simbolic, iar acesta exprimă clar trecerea timpului.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 6 ouă
  • 125 grame de zahăr tos
  • 1 praf de sare extrafină
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • 100 grame de făină albă
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • Pentru crema mousseline:
  • 500 ml lapte
  • 4 gălbenușuri
  • 125 grame de zahăr tos
  • 3 linguri de amidon alimentar
  • 2 plicuri de zahăr vanilinat
  • 1 praf de sare extrafină
  • 150 grame de unt (de 82%)
  • Pentru sirop:
  • 100 ml apă
  • 3 linguri de zahăr tos
  • esență de lămâie
  • Pentru decor:
  • ciocolată albă
  • ciocolată neagră
  • bombonele decorative
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort Clepsidra - Reteta delicioasa pentru un desert aniversar:

Blatul se poate face cu o zi înainte.

Se mixează albușurile cu praful de sare, zahărul tos, cel vanilinat și apoi gălbenușurile adăugate treptate. Când zahărul s-a dizolvat complet, se adaugă făina ”în ploaie” și apoi compoziția se toarnă în forma unsă cu ulei. Se dă blatul la cuptor, la temperatură medie (180-190 grade) iar după ce crește și se rumenește frumos, se închide focul, se mai lasă tava în cuptorul cu ușa deschisă încă 4-5 minute și apoi se scoate și se lasă la răcit.

Crema mousseline, foarte bună și foarte ușor de făcut este, de fapt, o cremă patiseră în care s-a adăugat unt. Iată cum se prepară:

Se amestecă ingredientle solide (zahărul, vanilia, amidonul alimentar, sarea) după care se încorporează gălbenușurile și laptele. Când compoziția este omogenă se dă cratița la foc mic și se amestecă, pentru a nu se forma cocoloașe, până ce se îngroașă bine. Atunci se ia cratița de pe foc și se lasă la răcit, dar se mai amestecă din când în când, ca să nu se formeze pojghiță.

Când crema s-a răcit aproape de tot, se adaugă untul și se mixează pentru uniformizare, după care se dă la frigider.

Se decupează din carton un șablon reprezentând o clepsidră (ca în pozele atașate) și pe baza lui se decupează blatul. Apoi forma de blat decupată se taie orizontal în trei felii, care se împart în două părți, pentru partea superioară și cea inferioară a clepsidrei.

Se face siropul din zahăr și apă, iar când se răcește, se adaugă esența de lămâie (sau de rom, după preferință).

Se pune în tava de servit foaia de bază sub formă de clepsidră (după cum se vede în poze) se însiropează și apoi se unge cu cremă. Se procedează la fel cu celelalte două foi și apoi se ”învelește” tortul cât se poate de uniform cu crema rămasă. Se decorează clepsidra cu ciocolată albă, neagră și bombonele decorative (care simbolizează nisipul care se scurge).

Se dă tortul la frigider, unde se ține, până ce se termină.

TIPS-URI

1

Feliați blatul numai după ce s-a răcit.

2

Faceți crema patiseră la foc mic și amestecați tot timpul, până ce se îngroașă, ca să nu se formeze cocoloașe și să nu se prindă compoziția de fundul cratiței.

3

Adăugați untul în crema patiseră doar după ce aceasta s-a răcit.

4

Adăugați esența în sirop, doar după ce s-a răcit (mai ales dacă este esență de rom).

5

În sirop se poate adăuga zeamă de lămâie, dar numai dacă tortul se va consuma repede, în maxim două zile.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort Clepsidra - Reteta delicioasa pentru un desert aniversar" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Reteta de tort Constelatialeu, universul meu colorat (desertul cu nr.1000)