Supa crema de rosii cu dovlecel servita cu rulouri din foietaj

de Merisor in Supe/Ciorbe, 10 Sep 2018 | 3666 vizualizari

 

Pentru că ador roșiile de grădină bine coapte, iar supele cu gust intens de roșii sunt preferatele mele, am preparat o supă cremă de roșii cu dovlecel, pe care am servit-o cu niște rulouri din foietaj.
Rulourile din foietaj au fost combinate, unele cu bacon, iar altele cu brânzeturi și au mers perfect cu această supă cremă de roșii cu dovlecel.
Rețeta de rulouri din foietaj am prezentat-o aici!

 

INGREDIENTE

  • 1 dovlecel
  • 1 ceapă
  • 2 ardei capia
  • 4 căței de usturoi
  • sare
  • piper măcinat
  • cimbru
  • busuioc
  • 100 ml ulei
  • 150 ml smântână pentru gătit
  • pătrunjel verde
  • parmezan și smântână, pentru servit
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa crema de rosii cu dovlecel servita cu rulouri din foietaj:

Punem ceapa tocată solzișori la călit în ulei, stropind-o din când în când cu apă fierbinte, să nu prindă acel gust intens de prăjeală. Adăugăm și 2 căței de usturoi curățați și tăiați în rondele subțiri.

Când ceapa devine translucidă, adăugăm ardeii tocați mărunt, apoi dovlecelul curățat și tocat în cubulețe și completăm cu puțină apă fierbinte, atât cât să fie totul acoperit.

Lăsăm ingredientele să fiarbă până când sunt bine pătrunse, apoi adăugăm roșiile decojite și tocate în cuburi.

Reducem intensitatea focului și lăsăm supa să fiarbă, până când scade consistent și devine ca un sos gros.

Asezonăm gustul cu sare și condimente, punându-le în două etape, ca să putem gusta supa și să ne dăm seama dacă și cât mai necesită din fiecare.

Tot spre final de fierbere (cam cu 10-15 minute înainte de stingerea focului) vom adăuga și restul de usturoi răzuit și smântâna pe care o turnăm în fir subțire, amestecând intens pentru omogenizare.

Servim supa cremă de roșii cu dovlecel fierbinte sau rece, asezonată cu smântână, parmezan și pătrunjel verde, tocat mărunt.

Este acrișoară și ușor picantă și este bună atât caldă cât și rece.

 

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa crema de rosii cu dovlecel servita cu rulouri din foietaj" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de perisoare din piept de pui -cu ardei copt