Se adauga apa intr-o oala mare si se aduce la punctul de fierbere. Se adauga rasolul cu partea cu grasime in jos si se lasa sa fiarba la foc mic 15 minute.
Se scoate cu grija din oala si se lasa la racit cateva minute.
Intre timp, se incalzeste cuptorul la 220 de grade Celsius. Se presara rasolul cu sare, usturoi pudra, ceapa pudra si piper.
Se aseaza intr-o tava pentru cuptor, nu foarte mare, cu pereti ceva mai inalti, se adauga bere deasupra si se coace 1 ora, pe raftul din mijloc, adaugand din sucurile din tava, din cand in cand, peste rasol.
Dupa o ora, se reduce temperatura cuptorului la 180 de grade Celsius si se mai lasa 30 de minute, adaugand din sosurile din tava, peste rasol. Se mai adauga apa sau bere in tava, daca nu este de ajuns.
Intre timp, se spala cartofii foarte bine si se taie in sferturi. Se amesteca cu ulei de masline pentru gatit si paprika, se transfera intr-o tava tapetata cu hartie de copt, se presara sare deasupra si se gatesc in cuptor, la 180 de grade, 20-30 de minute.
Se taie legumele in felii si se amesteca cu restul de ingrediente. Se lasa la marinat 30 de minute, apoi se gatesc, pe rand, intr-o tigaie grill pana sunt gatite complet.
Pentru salata de varza, se toaca varza julienne, iar morcovul se da pe razatoare. Se amesteca cu sare, piper, ulei de masline si sucul de lamaie.
Se serveste rasolul fierbinte, impreuna cu legumele la gratar, salata de varza si cartofii la cuptor.