Prajitura cu mere si mascarpone, un desert cremos si aromat

de oanapl in Prajituri, 28 Apr 2024 | 2251 vizualizari

 

Aveam niște mere care începuseră să se înmoaie și m-am gândit să pregătesc o prajitură. A ieșit un deliciu și vă recomand cu drag să o încercați și voi.
Blatul umed se combina cu crema fina si cu mousseul delicios de mere.
M-am inspirat de pe blogul Laurei Laurentiu pentru cremele de mere, dar am folosit mai puțin zahăr și a fost perfect așa. Blatul l-am mai încercat și la alte prăjituri și torturi. E blatul meu preferat, deoarece iese umed și grozav de gustos. De data aceasta l-am pregătit cu un singur ou.
Pentru Prajitura cu mere si mascarpone, un desert cremos si aromat ai nevoie de urmatoarele ingrediente: ciocolata, cafea, chefir, ulei, oua, faina, zahar, mere, unt, mascarpone, frisca.

 

INGREDIENTE

Ingrediente Prajitura cu mere si mascarpone, un desert cremos si aromat

  • pentru blat umed(23 cm):
  • 45 g ciocolată neagră
  • 30 ml cafea fierbinte
  • 55 g chefir
  • 145 g ulei
  • 1 ou
  • 70 g făină
  • 70 g zahăr
  • 20 g cacao neagră
  • 2 g praf de copt
  • sare
  • pentru stratul de mere:
  • 850g mere (fără coajă și căsuța cu sâmburi)
  • 30g unt
  • 40g zahăr
  • Scorțișoară
  • 20g felii de migdale
  • 80g apă rece
  • 10g gelatină
  • pentru mousse de mere:
  • 250g mere (fără coajă și căsuța cu sâmburi)
  • zeama de la jumătate de lămâie
  • 20g unt
  • 250g mascarpone
  • 200g smântână pentru frișcă (cu minim 30% grăsime)
  • 70g zahăr
  • 80g apă rece
  • 7g gelatină
  • Alune mărunțite (pentru decor)
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Prajitura cu mere si mascarpone, un desert cremos si aromat:

Cum se prepara Prajitura cu mere si mascarpone, un desert cremos si aromat

Se pune ciocolata în cafeaua fierbinte și se lasă să se topească amestecând ușor. Dacă nu se topește perfect se poate pune amestecul pe baie de aburi. Se lasă să se răcorească.
Se pun într-un castron oul, uleiul și chefirul și se amestecă cu un tel, apoi se adaugă crema de ciocolată la temperatura camerei și se omogenizează. Ideal este ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei.
Într-un alt vas se pune făina, cacaoa, zahărul măcinat, sarea și praful de copt și se omogenizează amestecul, apoi se cerne peste compoziția lichidă și se omogenizează cu telul. Nu se amestecă decât până când amestecul este omogen. Se tapetează cu hârtie de copt tava, apoi se toarnă compoziția și se coace pentru 30 de minute.
Se scoate din tavă și se lasă să se răcească complet, pe un grătar.

Într-o tigaie sau o cratiță încăpătoare se pun pe foc 850g de mere curățate, tăiate în felii, împreună cu 40g de zahăr și 30g de unt tăiat în bucățele. Separat, într-un castron, se pun la hidratat 10g de gelatină, în 80ml de apă rece și se lasă să se hidrateze pentru 10 minute. Se topește pe baie de aburi.
Merele se gătesc până ce încep să se înmoaie, fără să se terciuiască. Se adaugă scorțișoara și feliile de migdale și se amestecă. După ce merele se răcoresc, se adaugă gelatina topită. Se amestecă bine.

 

Se pune blatul pe un platou, în interiorul unui inel de tort tapetat cu folie de acetat. Se toarnă merele și se presează încercând să formăm un strat cât mai compact și uniform. Se dă platoul la frigider.
Între timp, merele rămase (250g) se pun într-o crăticioară cu 20g zahăr și zeama de la 1/2 lămâie și 20g de unt. 
După ce merele se înmoaie bine, se pasează totul cu blenderul de mână până se obține un piure fin.

Gelatina (7g) se pune la hidratat în 80ml de apă rece și se lasă să se hidrateze pentru 10 minute. Se topește pe baie de aburi.
După ce s-a răcit piurelul de mere, se adaugă gelatina topită și se omogenizează.
Crema mascarpone se mixează un minut cu zahărul măcinat și apoi se adaugă smântâna pentru frișcă se bat împreună, cu mixerul, câteva minute. Se toarnă apoi piureul răcit peste crema de brânză. Se omogenizează totul cu o spatulă flexibilă, așa încât crema să rămână aerată.
Se toarnă crema în formă, peste stratul de mere deja întărit și se dă la frigider pentru minimum 3 ore sau peste noapte.

Se îndepărtează inelul de tort și folia de acetat.

Se decorează după imaginație și se servește. Eu am decorat cu alune mărunțite.

Dintre cele mai bune deserturi cu mere, iti recomandam si Reteta de prajitura cu mere, nuci caramelizate si mascarpone, absolut delicioasa, Reteta de prajitura invizibila cu mere, un desert care se prepara foarte usor sau deliciosul Tort de mere intregi, garnisit cu multa frisca.

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Prajitura cu mere si mascarpone, un desert cremos si aromat" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (13)

laura_n 1

01.05.2024, 16:02

Deliciu de zile mari!

Rocsi 1

11.05.2024, 19:50

Ce nebunieeee! As putea manca prajitura asta singura!

mihaelar63 1

24.05.2024, 17:26

Yammy !!! Jumatate de tava vreau !!! )

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Prajitura cu mere si bezea