Prajitura cu mere a bunicii

Prăjitura aceasta, atât de simpla, atât de banala, dar în același timp atât de buna, de autentica era ca un sărut de bine ai venit acasă din partea bunicii mele (din partea mamei mele - pentru ca eu asa i-am spus mereu - mama). Prăjitura ei cu mere nu lipsea niciodată Lăsând la o parte toate bunătățile pe care mi le pregătea pe când ma întorceam acasă din călătoriile mele lungi cu ansamblul de dansuri populare din care făceam parte, pe când ma întorceam acasă în vacantele universitare și mai târziu în concedii, prăjitura ei cu mere era mereu un bonus, un plus, era acea cireașa de pe tort. Îmi amintesc cum i se lumina fata când eu, odată intrata în casa, îmi începeam descoperirile printre oalele ei, iar ea continua sa îmi dea indicii ca sa îmi ușureze căutările "uita-te și în frigider...ai văzut ce ai în cuptor, ridica capacul de la oala aceea...uita-te și acolo și dincolo...ahhh și ți-am făcut și prăjitura cu mere"...asa se încheia mereu prezentarea. Evident prăjitura cu mere era primul lucru pe care îl gustam, asa din picioare, pe fuga, înainte de a despacheta, de a-mi face dusul, de a ma pune la masa. Era acel ceva ce îmi acoperea mereu golul din stomac după călătoria făcuta.
Am trăit un sentiment frumos acum, când întoarsa acasă, știind ca pe ea nu o voi mai găsi aici, sa găsesc totuși prăjitura cu mere făcuta după rețeta ei (mulțumesc mami). As fi mâncat toată acea prăjitura într-o secunda dar de data aceasta nu pentru a-mi astupa golul din stomac, ci pentru a umple golul din suflet lăsat de dispariția ei. Te iubesc bunica.