Pilaf cu ardei copti si ceapa verde

de RODIMUR in Mancaruri de post, 13 Dec 2019 | 6736 vizualizari

 

A venit vremea să folosim legumele conservate la congelator pentru iarnă și tare bune mai sunt, mai ales acum, în Postul Crăciunului. Cu doar câteva ingrediente am făcut un pilaf foarte gustos, cu gustul dulce amărui al ardeilor capia copți și cu aroma inconfundabilă a cimbrului. N-am vrut să adaug și alte legume (morcovi, țelină, roșii...) pentru că nu voiam un ghiveci oarecare. Nu sunt adepta preparatelor în care se pune tot ce se găsește în frigider (nu degeaba cuvântul ”ghiveci” are și un sens peiorativ!). Voiam să fie un pilaf în care gustul plăcut și contrastul coloristic al ingredientelor să facă meniul nu doar gustos, ci și aspectuos.

 

INGREDIENTE

  • 300 grame de orez
  • 5 ardei capia copți (de la congelator)
  • 1 legătură de ceapă verde
  • 4-5 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • cimbru
Portii: 4
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pilaf cu ardei copti si ceapa verde:

Ardeii copți se scot din congelator cu o seară înainte, ca să se decongeleze natural. Se va folosi și lichidul lăsat de ardei, la decongelare.

Se curăță ceapa verde, se spală, se taie rondele și se călește foarte puțin în ulei suficient și la foc mic.

Ardeii copți se taie fâșii, sau sub formă de mici dreptunghiuri.

Între timp se alege orezul, se spală în câteva ape și se pune la fiert, în apă suficientă și la foc mediu. Când orezul este fiert pe jumătate, se strecoară, se clătește sub jet de apă rece, se scurge și se adaugă în vasul în care s-a călit ceapa. 

Se adaugă ardeii tăiați, lichidul lăsat de ei la decongelare și 150-200 ml de apă caldă.

Se prepară pilaful la foc mic, supravegheat, pentru a nu se prinde de fundul vasului. Când orezul este fiert și scăzut (nu apos) se condimentează cu: sare, piper și cimbru, după care se ia vasul de pe foc și pilaful se poate servi, ca atare, sau ca garnitură, cu o porție de carne și cu o salată.

TIPS-URI

1

Scoateți din timp ardeii de la congelator, ca să se dezghețe natural.

2

Păstrați lichidul lăsat de ardei la decongelare, pentru a-l folosi la pilaf.

3

Nu prăjiți tare ceapa, ca să nu devină amară, ci căliți-o doar puțin, ca să se înmoaie și să rămână dulce.

4

Fierbeți mai întâi orezul separat și apoi clătiți-l și adăugați-l în vasul cu ceapa călită.

5

Nu fierbeți prea mult orezul, pentru ca pilaful să nu se transforme în terci.

6

Un pilaf bun trebuie să fie scăzut (nu apos) iar bobul de orez trebuie să rămână întreg. Pentru aceasta, el trebuie supravegheat atent la preparare, ca să scadă corespunzător și să nu se prindă de fundul vasului.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pilaf cu ardei copti si ceapa verde" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pastă tartinabila de peste afumat - Rețeta rapidă și gustoasă

la 07:17

Pâinici Naan - Rețeta simplă și gustoasă care te va cuceri

ieri la 09:34

Amorul fructelor de-o vara - Reteta unui desert delicios

pe 21.06 la 18:31

Brownie cu căpșuni - Deliciul suprem cu ciocolată și fructe

pe 20.06 la 17:21

Ștrudel cu caise - Rețeta super rapidă și delicioasă

pe 20.06 la 15:26

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2439 puncte

vasimur

158 puncte

RODIMUR

134 puncte

MotanLaOale

70 puncte

oanapl

7 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Pilaf cu legume, o reteta gustoasa pentru zilele de post