Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea.
O peltea reușită este limpede, transparentă, de culoare deschisă și atât de bine legată, încât se poate tăia cu cuțitul, sau se poate răsturna închegată din borcan.
În rețeta pe care o folosesc de foarte mulți ani (după Natalia Tăutu-Stănescu, "Conservarea fructelor pentru iarnă") se mai adaugă și mere, dar eu n-am făcut peltea decât din gutui.
Din cantitățile de mai jos se face o porție de peltea. Mie mi-au ieșit 3 borcane de peltea și două borcănele mici (ceea ce se vede în fotografii).
Se aleg gutui mai mici, galbene, nu foarte coapte și fără defecte.
Se spală bine gutuile pentru a elimina puful, se șterg cu un prosop curat și apoi se feliază, fără a îndepărta coaja sau sâmburii (pentru că acestea conțin pectină!). Apoi se pun gutuile la fiert, la foc mic, ca să nu se tulbure zeama, cu 3 litri de apă.
Când lichidul a scăzut la jumătate față de cantitatea inițială, se ia cratița de pe foc, se răstoarnă conținutul ei într-o strecurătoare în care s-a pus și un tifon dublu, pentru ca lichidul să se scurgă încet, fără să se tulbure.
După ce s-a scurs tot lichidul, se mai lasă cam o oră, să se limpezească și apoi se iau 4 pahare cu zeamă și se toarnă peste zahărul tos, în cratița în care se va face pelteaua. Mie mi-au ieșit 5 pahare de zeamă de gutui, așa că am pus 1,250 kg de zahăr.
Se așează cratița pe aragaz, la foc mic, până ce se dizolvă tot zahărul, după care se dă focul mare. Se adună spuma care se formează, cu grijă să nu se arunce și din sirop. La foc mare, pelteaua se va umfla ușor, așa că trebuie păzită să fiarbă timp de 15-20 minute. În acest caz, dați focul mai mic, până ce pelteaua scade, iar apoi îl dați mai puternic. Important este ca pelteaua să fiarbă, până ce se leagă bine.
Când siropul începe să se îngroașă, se ia cratița de pe foc și se verifică dacă este bine legat. Dacă siropul cade bob în farfurioară și nu se împrăștie (ca în fotografie!), atunci pelteaua este bine legată și se oprește focul de la aragaz.
Pelteaua se toarnă fierbinte în borcane curate, pregătite din timp, la temperatura camerei și așezate pe un suport metalic care să preia temperatura mare.
Când pelteaua s-a răcit, se pun capacele la borcane și se depozitează în cămară, la loc curat, aerisit și răcoros.
Dacă pelteaua nu s-a legat bine ca să fie tăiată cu cuțitul (sau să se răstoarne închegată din borcan) înseamnă că ați luat cratița prea devreme de pe foc. În acest caz, se golesc borcanele și se pune din nou pelteaua pe foc, până când va fi bine legată.
Dacă, dimpotrivă, pelteaua este trecută din fiert și s-a legat prea tare, se adaugă puțină zeamă de gutui și se mai fierbe puțin, până se leagă atât cât trebuie.
Pentru a nu lega prea tare pelteaua, este necesar ca atunci când se verifică dacă este legată, să fie luată cratița de pe foc, pentru ca aceasta să nu mai fiarbă între timp.
1
Pentru ca pelteaua (la fel ca dulcețurile) să aibă o culoare frumoasă, trebuie să o preparați în cantități mici.
2
Dacă fructele sunt prea coapte și dulci, pectina pe care o conțin se trasformă în zahăr, iar gelatinizarea nu se va mai produce. De aceea trebuie să alegeți fructe care să nu fie prea coapte, ci ușor acrișoare.
3
Pentru că pectina se găsește mai ales în coajă și sâmburi, nu le îndepărtați atunci când preparați peltea.
4
Folosiți numai zahăr tos pentru prepararea peltelei.
5
Pentru ca pelteaua să fie aspectuoasă, trebuie ca fructele să fiarbă încet, iar zeama rezultată trebuie strecurată printr-un tifon dublu.
6
Turnați pelteaua fierbinte în borcane, după ce ați pus sub ele o lamă de cuțit, sau un suport metalic, ca să nu se spargă.
7
Nu puneți capacele la borcane decât după ce s-a răcit complet pelteaua (chiar și a doua zi).
8
Din resturile de gutui, dacă se adaugă zahăr după gust se poate face o pastă, sau o marmeladă.