Musuroi de cartita din carne tocata, cartofi si bacon

de Panacris in Aperitive / Garnituri, 1 Mar 2020 | 4176 vizualizari

 

Pffff, rețeta cu numărul 1300!!!! Un număr impresionat de rețete preparate, degustate și savurate, în cei 9 ani de Bucătăraș! M-am tot codit, am făcut și un tortuleț, dar până la urmă tot rețeta asta am considerat că mă reprezintă! Sunt, carnivorăăă convinsă! Un aperitiv, sățios și tare fain pe gustul Zmeișorilor! ;) 
Acest mușuroi de cârtiță, sigur nu va supăra niciun grădinar, din contră, îl va bine dispune! ;) E preparat din carne tocată și o umplutură sățioasă în cartofi, bacon și cașcaval.
„Pământul“ e realizat din pâine neagră, rumenită în puțin unt și asezonată cu sos de soia, iar pajiștea, proaspătă din salată și legume.
Un asemenea mușuroi e oricând bine venit la masa grădinarilor! ;) P.S. inspiratia a fost de aici https://www.leckerschmecker.me/herzhafter-maulwurfshuegel/

 

INGREDIENTE

  • Pentru carnea tocată:
  • Carne tocată, amestec cca. 1000 g,
  • Ou de rață 1 bucată, ( ou de găină 2 bucăți!),
  • Sare de mare 1 lingură,
  • Piper proaspăt măcinat 1 linguriță,
  • Boia de ardei dulce 1 lingură,
  • Praf de usturoi 1 lingură,
  • Făină alba 2 linguri,
  • Pesmet auriu 3 linguri,
  • Ceapă verde sau chives cca. 3 linguri.
  • Pentru umplutura de cartofi:
  • Cartofi albi 4 bucăți medii,
  • Bacon cubulețe cca. 50 g,
  • Cașcaval ras cca. 100 g.
  • Pentru topping:
  • Brânză cremoasă cca. 100 g,
  • Pâine neagră cca. 200 g,
  • Unt cca. 100 g,
  • Sos de soia 2 linguri,
  • Roșii cherry,
  • Mix de salată,
  • Ardei kapia.
Portii: 12
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Musuroi de cartita din carne tocata, cartofi si bacon:

Carnea tocată se amestecă energic cu usturoiul, sarea, piperul, boiaua, oul și ceapa verde, până se înglobează toate ingredientele și se obține o pasta omogenă.

Cartofii, întregi, necojiți, se fierb în  apă cu puțină sare, cca. 15 minute la foc mediu, neacoperit. După ce s-au fiert, se curăță, se zdrobesc într-un vas mai mare, apoi se adaugă cubulețele de bacon și cașcavalul ras, amestecându-se energic până ce se înglobează toate ingredientele și obține o masă omogenă.

Un vas rotund se tapetează cu folie alimentară sau de aluminiu, apoi se așează un strat generos din amestecul de carne tocată, presându-se și pe pereți.

Apoi se adaugă amestecul de cartofi, se presează bine, apoi se adaugă un nou strat de carne tocată.

Se răstoarnă mușuroiul obținut pe o tavă tapetată cu foaie de pergament. Se scoate folia ușor, pentru a nu se deforma forma, se înțeapă ușor cu o scobitoare în câteva locuri, pentru ase putea elibera aerul cald, fără să strice mușuroiul, apoi se dă la copt în cuptorul preîncins, la 180 grade, cca. 80 de minute.

După ce s-a copt se lasă la răcorit, apoi se unge cu cremă de brânză.

Îîntre timp se prepare și pământul comestibil. Într-o tigaie se topește untul, apoi se adaugă pâinea fărâmițată și sosul de soia, se lasă la prăjit, ametecându-se continuucca. 5-6 mnute până devine crocantă.

Pământul din pâine, se lasă la răcorit, apoi se presară peste mușuroiul din carne, acoperindu-se în întregime.

Mușuroiul se ornează cu roșii, ardei, morcovi, mix de salată, sau ce fel de legume aveți prin frigider.

Spor și poftă bună!

  

Daca ti-a placut reteta noastra "Musuroi de cartita din carne tocata, cartofi si bacon" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Chec aperitiv