Pentru ca e 9 martie si pentru ca nu am mai mancat de cel putin de 13 ani mucenici m-am hotarat sa imi incerc norocul in bucatarie. Nu imi mai aminteam bine gustul dar imi aminteam ca tare imi placeau asa ca…la treaba:
Faina 1 kg (am pus self raising flour in care cica nu ar mai trebui drojdie), Drojdie uscata 2 plicuri a 7g (nu m-am increzut in proprietatile miraculoase ale fainii), Zahar 4 linguri, Unt 100g, Lapte 300ml, Apa 200ml, Oua 3 buc, Sare o lingurita rasa, Miere de albine, Nuca (lipseste din poza ca am achizitionat-o dupa apusul soarelui).
Maiaua: am amestecat drojdia cu o lingura de zahar si 3 linguri de faina. Peste am adaugat incet apa calduta amestecand de zor cu o lingura de lemn. Cand a iesit ca o pasta am lasat-o sa se odihnesca vreo 10 minute la caldura. Pentru ca in casa batea de zor aerul conditionat am scos-o pe terasa sa se incalzeasca la soare.
Aluatul: Am pus faina intr-un vas (vreo 750g ca m-am gandit ca daca nu imi iese reteta atunci sa nu fie paguba asa de mare). Am facut un ghioc in mijloc si acolo am pus untul, ouale batute, 3 linguri de zahar, sarea si maiaua crescuta. Am amestecat cu mana toate ingredientele din mijloc si am inceput incetul cu incetul sa inglobez faina. Am adaugat si laptele cate putin framantand de zor la aluat. Am framantat cam 30 de minute pana a iesit o coca bine omogenizata ce nu se mai printea nici de mana, nici de vas si facea besici (asa tin minte eu de la mama ca trebe sa faca aluatul bine framantat).
L-am pus la crescut timp de o ora (intre timp am oprit AC-ul si am pornit cuptorul ca sa fie mediul propice pentru aluat).
Pauza de mers sa cumpar nuci….
M-am intors si intre timp aluatul s-a facut MARE si frumos.
M-am apucat de facut opturile. Oh frate, ca in viata mea nu am facut in bucatarie treaba mai migaloasa, mai obositoare, mai chinuitoare ca si “infitilitul” aluatului. Am imbatranit cu 20 de ani tot facand snururi din aluat. Bunica mea a avut maxim 50 de kilograme in momentele ei de obezitate dar pentru aia facea 40 de mucenici in cateva clipite. Eu am muncit, am comentat, am transpirat si pana la urma am scos 12 mucenici (noroc ca m-a lovit revelatia ca sotul nu mananca nimic preparat cu nuca asa ca 12 bucati zic eu ca sunt suficiente pentru mine).
Bun, am facut mucenicii, i-am pus in tava, tava in cuptor la 150 de grade si i-am lasat acolo ceva vreme…nu stiu cat ca am uitat sa ma uit la ceas si m-am luat cu joaca cu fiu-miu. La un moment dat mirosea in casa a coptura…asa ca mi-am amintit de ei…am fugit la cuptor si i-am gasit rumeniti, imbujorati numa buni de mancat.
Apoi am facut siropul: vreun litru de apa cu vreo 4 linguri de zahar si esenta de vanilie puse la foc pana se topeste zaharul. Apoi am amestecat cu vreo 4 linguri de miere si gata siropul.
I-am luat pe rand pe mucenici, i-am bagat in sirop pana am simtit ca s-au patruns si inauntru. I-am tavalit prin nuca si gataaaaa….
Numai buni de mancat…nu va inghesuiti ca nu am multi :)