Gratin de cartofi cu urzici si cascaval

de vasimur in Mancaruri de legume, 2 Mai 2018 | 3175 vizualizari

 

În drumețiile mele pe munte, am mai găsit urzici proaspete și fragede, așa că m-am gândit să încropesc ceva deosebit, cu ceea ce mai aveam prin frigider: ouă, cașcaval, smântână. Este rețeta în care urzicile își păstrează perfect gustul!

 

INGREDIENTE

  • 5-6 cartofi mari (cca 1 kg)
  • 150-200 g de cașcaval ras
  • 250-300 g de urzici
  • 2 ouă
  • 2 linguri de pesmet
  • 200-250 ml de smântână
  • 2 căței de usturoi
  • piper măcinat, după gust
  • sare după gust
  • ulei de floarea soarelui
Portii: 6
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Gratin de cartofi cu urzici si cascaval:

Prepararea urzicilor

Urzicile se aleg, se rup codițele și se separă de alte “buruieni”. Se spală bine, într-un vas mare umplut cu apă, pentru a înlătura nisipul și alte impurități. Apoi se scot cu o spumieră sau cu mâinile într-o tavă. Atenție! NU se scurge apa din vas, deoarece pe fundul vasului se adună nisipul și pământul! Se mai repetă încă o data spălarea urzicilor, eventual într-o strecurătoare mare, în tranșe, lăsând apa să curgă, preț de câteva secunde, pentru a ne asigura că sunt curate.

Intr-o oala mai mare, punem la fiert cca 1,5-2 l de apă, cu puțină sare. Când apa clocotește oprim focul, punem urzicile și le îndesăm încontinuu în apă, ca să nu se ridice la suprafață și le lăsăm doar cât să se opărească. Scoatem urzicile cu o spumieră, le punem într-o strecurătoare și le lăsăsm să se răcească. Când s-au răcit, tocăm urzicile, ceva mai mare, pe un fund de lemn.

Prepararea gratinului de cartofi cu urzici și cașcaval

Ungem o tavă cu puțin ulei de floarea soarelui.

Radem cartofii prin răzătoarea mare iar cașcavalul prin cea mică.

Punem un rând de cartofi, usturoi pisat sau răzuit, cașcaval și ou amestecat cu smântână și asezonăm cu sare și piper, după gust.

Punem urzicile, apoi alt rând de de cartofi, usturoi pisat sau răzuit, cașcaval și ou amestecat cu smântână și asezonăm cu sare și piper, după gust.

Acoperim tava cu o folie de aluminiu pentru ca gratinul să se coacă bine în interior.

Punem tava în cuptorul încins în prealabil, cca 40-45 de minute. Spre final îndepărtăm folia și lăsăm să se rumenească pe deasupra.

Serviți gratinul cu o salată verde, salată de roșii și castraveți etc., sau cu orice fel de murături vă place.


Poftă bună!

TIPS-URI

1

Serviți gratinul cu o salată verde, salată de roșii și castraveți, sau cu orice fel de murături vă place.

2

Când spălați urzicile, scoateți-le cu o spumieră sau cu mâinile pentru a împiedica nisipul și pământul să rămână pe urzici. În acest fel, eventualele impurități vor rămâne pe fundul vasului.

3

Acoperiți tava cu o folie de aluminiu pentru ca gratinul să se coacă bine în interior.

4

Îndepărtați folia, spre final, pentru ca să se rumenească pe deasupra.

5

Dacă folosiți un vas termorezistent, cu capac, atunci nu mai este nevoie să acoperiți cu folie de aluminiu.

6

Prepararea gratinului va dura mai puțin dacă fierbeți cartofii întregi, în coajă și-i tăiați cubulețe sau rondele. În acest caz nu mai este nevoie să-l acoperiți cu folie de aluminiu.

Daca ti-a placut reteta noastra "Gratin de cartofi cu urzici si cascaval" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Ouă umplute - Aperitivul delicios și ușor de preparat

ieri la 11:20

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

pe 23.12 la 18:14

Sărățele fragede și gustoase - Gustarea delicioasă și rapidă

pe 23.12 la 12:28

Fursecuri Arici - Deliciul fraged și aromat cu nucă

pe 23.12 la 10:52

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Cartofi gratinati