Desert Sharlotka, prajitura poloneza cu mere si crema de vanilie

de oanapl in Prajituri, 6 Mar 2022 | 5264 vizualizari

 

Am văzut această rețetă pe blogul Violetei (caietul cu retete) și mi s-a părut interesantă. A ieșit o prăjitură delicioasă și vă invit s-o încercați și voi.
Se lasă să se răcească complet și abia după aceea se taie. Nu incercați să o tăiați caldă, fiindcă nu veți reuși, crema de vanilie va curge!Eu am pățit-o. N-am mai avut răbdare să o las să se răcească și în momentul în care am scos-o din tavă s-a crăpat. Nu repetați greșeala mea!
În rețeta originală s-a folosit doar 100g unt în aluat, dar mi s-a părut prea puțin și am pus 200g. A ieșit un aluat fraged, perfect.
De asemenea, am folosit mai puțin zahăr decât în rețeta originală și a fost suficient. În rețeta Violetei erau 100g zahăr în aluat și 100 g în crema de vanilie.

 

INGREDIENTE

  • pentru aluat:
  • 400 g făină
  • 200 g unt
  • 80 g zahăr pudră
  • 1 ou
  • 10 g praf copt
  • 1 praf de sare
  • pentru umplutura de mere:
  • 1,5 kg mere
  • 4-5 linguri zahăr tos
  • scorțișoară
  • pentru crema de vanilie:
  • 3 ouă
  • 80 g zahăr
  • 40 g amidon
  • 800 ml lapte
  • 100 g unt
  • esență de vanilie
Portii: 20
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert Sharlotka, prajitura poloneza cu mere si crema de vanilie:

Se pune făina într-un bol și untul rece, tăiat cubulețe și se frământă până când se obține un aluat nisipos. Se adaugă zahărul, sarea, praful de copt și oul bătut și se frământă până când se obține un aluat compact. 
Se împarte aluatul în două bucăți egale, se înfășoară în folie alimentară și se dă la congelator pentru circa 1-2 ore, până când este congelat complet.

Între timp se pregătesc merele. Se curăță de coajă, se îndepărtează cotoarele și se taie felii. Se pun merele într-un vas, se adaugă zahărul și se călesc la foc mic, iar la final se adaugă scorțișoară, după gust. Se lasă să se răcească.

 Pentru crema de vanilie, se mixează ouăle cu zahărul măcinat până când devin cremoase. Se adaugă amidonul și se omogenizează.
Se fierbe laptele și se adaugă esența de vanilie.
Se adaugă laptele fierbinte, peste amestecul de ouă, în fir subțire, în acest timp mixând continuu, ca să nu se transforme în omletă compoziția.
Se pune compoziția într-o oală și se fierbe crema la foc mic, amestecând continuu, ca să nu se formeze cocoloașe. Când crema s-a îngroșat se dă deoparte și se adaugă untul. Se omogenizează, se acoperă cu folie alimentară și se dă deoparte să se răcească.

Se tapetează o tavă cu hârtie de copt. (dimensiuni tava 25/35 cm) Se dă pe răzătoarea mare una din bucățile de aluat congelat și se așază fulgii de aluat în tavă, pe toată suprafața.
Se pune deasupra stratul de mere și se nivelează. Se toarnă crema de vanilie (care s-a răcit între timp) și se nivelează.
Se dă pe răzătoare cea de a doua bucată de aluat congelat, și se așază fulgii de aluat în tavă, astfel încât să acopere toată suprafața cremei de vanilie.
Se coace prăjitura în cuptorul preîncălzit, la 180 grade, pentru circa 45-50 de minute, cât să se rumenească ușor deasupra.
Se lasă să se răcească complet și abia după aceea se taie. Nu incercați să o tăiați caldă, fiindcă nu veți reuși, crema de vanilie va curge!

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert Sharlotka, prajitura poloneza cu mere si crema de vanilie" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

Mancare de fasole cu afumatura - Reteta traditionala gustoasa

de laura_n 7

pe 11.11 la 18:32

Chiftele de porc - Rețeta simplă și savuroasă

pe 11.11 la 10:30

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tarta cu crema de vanilie si caise