Desert prajitura cu spuma de trandafiri si crema de lamaie

de Merisor in Prajituri, 9 Dec 2017 | 3275 vizualizari

 

Înspirându-mă de la tortul cu aromă de trandafiri, am preparat această minunată prăjitura cu spumă de trandafiri și cremă de lămâie.
În loc de blat am folosit pișcoturi, iar pentru că spuma de trandafiri este mai dulce, am preparat și o cremă de lămâie mai acrișoară, pentru a echilibra gustul.
A ieșit o nebunie de prăjitură, dar din păcate am preparat-o în tavă mică, deci se cere repetată :)
 

 

INGREDIENTE

  • 5 linguri zahăr pentru caramelizat
  • 24 pișcoturi Savoiardi
  • Pentru sirop:
  • 150 ml apă
  • 2 linguri sirop din dulceața de trandafiri
  • Pentru spuma de trandafiri:
  • 6 albușuri
  • 3 linguri zahăr
  • 5 linguri dulceață de trandafiri
  • un praf de sare
  • 1 linguriță zeamă de lămâie
  • Pentru cremă:
  • 6 gălbenușuri
  • 6 linguri zahăr
  • 6 linguri lapte
  • coaja și zeama de la o lâmâie mare
  • 400 g unt(82% grăsime)
  • un praf de sare
Portii: 16
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura cu spuma de trandafiri si crema de lamaie:

Mai întâi caramelizăm 5 linguri de zahăr, cu care tapetăm baza tăvii de copt.Ideal ar fi să tapetăm și pereții tăvii, ca la tort, dar este mai greu în tavă și ar trebui cantitate mai mare de zahăr, iar eu am evitat ca prăjitura să iasă foarte dulce.

Eu am caramelizat zahărul într-un ibric, apoi l-am turnat în tavă și l-am împrăștiat înclinând tava.

Cât timp zahărul caramelizat se răcește în tavă pregătim spuma din dulceața de trandafiri.

Mixăm albușurile spumă, după ce am presărat puțină sare peste ele, apoi adăugăm, treptat, zahărul, zeama de lămâie și tot treptat, dulceața de trandafiri.

Vom obține o spumă aerată și frumos colorată, pe care o întindem în tavă peste zahărul ars.

Punem tava (23/36 cm) într-o altă tavă mai mare, cu apă și le dăm la cuptor pentru 30-35 de minute, până când spuma se rumenește bine la suprafață.

După stingerea focului, mai lăsăm spuma din dulceața de trandafiri în cuptor, 8-10 minute, să se tempereze ușor, ca să nu avem surpriza că se lasă la contactul cu aerul rece.

Pentru crema de lămâie, pe care o preparăm cât timp se coace spuma de trandafiri, frecăm gălbenușurile cu puțină sare, apoi cu zahărul și le diluăm cu laptele rece.

Adăugăm și coaja de lămâie rasă fin, apoi fierbem crema la bain marie, amestecând continuu în ea, până se îngroașă ca o budincă.

O lăsăm apoi să se răcească și o mixăm cu untul moale, ținut la temperatura camerei și îi potrivim gustul cu sare de lămâie.

Dăm crema la rece pentru 10-15 minute, apoi o întindem peste prăjitură.

Asamblare prăjitura cu spumă de trandafiri și cremă de lămâie

Răsturnăm spuma de trandafiri într-o altă tavă, după ce am desfăcut-o ușor de pe marginile tăvii cu ajutorul unui cuțit, așezăm pișcoturile peste ea, însiropate ușor cu siropul preparat din apă amestecată cu sirop din dulceață și o trecem din nou în tava în care a fost, dar cu pișcoturile la bază.

Procedăm așa, deoarece vrem ca pișcoturile să absoarbă surplusul de sirop de zahăr ars.

Putem să așezăm pișcoturile direct în tavă și apoi răsturnăm spuma de trandafiri peste ele.

Eu am decorat prăjitura cu spumă de trandafiri și cremă de lămâie și cu niște coacăze roșii și ar fi mers și niște frunze de mentă, dar acestea mi-au lipsit.

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura cu spuma de trandafiri si crema de lamaie" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Tiramisu reţetă cu banane