Aperitiv mini gugulufi

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 30 Ian 2018 | 3373 vizualizari

 

Am plecat de la o rețetă a Oanei Plăcintă și am modificat-o potrivit gusturilor mele. Față de rețeta Oanei, am preferat să pun ciupercuțe champignons proaspete (pe care le-am fiert și mărunțit) și ulei de floarea soarelui, nu de măsline, care este amar și nu-mi place decât la unele preparate. De asemenea, ca verdeață am preferat mărarul, pentru că-mi place mai mult decât pătrunjelul, în preparate gătite.
Am pus, așadar, ingredientele care mi se par mai potrivite, în conformitate cu gusturile mele și în cantități acceptabile (mult mai puțină făină, de exemplu) și au ieșit 6 gugulufi aperitiv foarte buni și aspectuoși, numai buni pentru soțul meu, ca să-i ia la serviciu.

 

INGREDIENTE

  • 100 grame de ciuperci champignons
  • 2 ouă
  • 4-5 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 5 linguri de smântână grasă
  • 2 lingurițe rase de praf de copt
  • 100 grame de făină albă
  • 1 legătură de mărar
  • sare
  • piper
Portii: 6
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv mini gugulufi:

Ciupercuțele se curăță de pielițe și de lamele, se spală în câteva ape și se pun la fiert, în apă cu sare, pentru 10 minute. După ce au fiert, se strecoară de apă, se tamponează cu un prosop de hârtie și se taie mărunt.

Mărarul se alege, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Se aleg albușurile de gălbenușuri și se mixează cu sare, până se fac spumă. Se adaugă pe rând gălbenușurile, unul câte unul, mixând mereu, după care se adaugă făina amestecată cu praful de copt.

Când compoziția este omogenă, se renunță la mixer și se încorporează ușor, cu lingura, să nu scadă aluatul, smântâna, ciupercuțele tăiate mărunt, piperul, mărarul și la urmă, uleiul.

Se toarnă compoziția (care are consistența unui aluat mai gros decât cel pentru clătite) în formele de mini gugulufi din silicon și se dă la cuptor. Când s-au rumenit, se scoate tava din cuptor și după ce se răcoresc puțin, se pot scoate gugulufii din formă. Sunt buni atât calzi, cât și reci.

TIPS-URI

1

Puteți folosi și ciupercuțe din conservă, dar va trebui să le clătiți în mai multe ape și să le scurgeți bine înainte de a le tăia mărunt.

2

Cine nu agreează mărarul, poate folosi pătrunjel.

3

Mixați bine mai întâi albușurile și gălbenușurile, pentru a ieși o compoziție legată, care să susțină bine ingredientele celelalte.

4

Aveți grijă ca ciupercuțele să nu fie apoase, iar mărarul să fie bine zvântat, înainte de a fi mărunțit, în vederea încorporării în aluat.

5

Dacă aluatul nu este legat, ci curgător (din cauză că nu ați mixat suficient albușurile și gălbenușurile) atunci mai puteți suplimenta cantitatea de făină, dar nu prea mult, pentru că gugulufii vor ieși denși și înecăcioși.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv mini gugulufi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chiftele de dovlecei si cartofi reteta pas cu pas