Aperitiv barcute de cartofi, umplute cu ciuperci si cascaval

de vasimur in Aperitive / Garnituri, 27 Ian 2019 | 3633 vizualizari

 

Indiferent de felul în care sunt gătite, ciupercile sunt preferatele mele. Așa că m-am gândit să încropesc  ceva gustos și rapid, cu ingredientele pe care le aveam la îndemână: cartofi, ceapă, cașcaval și ciuperci champignon. M-am pus pe treabă și vă garantez că a ieșit ceva foarte bun și dietetic, așa că vă recomand să încercați și voi.

 

INGREDIENTE

  • 4 cartofi mari
  • 4 bucăți ciuperci Champignon (cca 150 g)
  • 1 legătură ceapă verde (sau o ceapă uscată, medie)
  • 1 legătură mărar verde (sau pătrunjel verde)
  • 2-3 linguri ulei de floarea soarelui
  • 50 g cașcaval răzuit
  • sare, după gust
  • piper măcinat, după gust
  • boia de ardei dulce, după gust
  • smântână pentru servit (opțional)
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv barcute de cartofi, umplute cu ciuperci si cascaval:

Pasul 1. Spălăm bine cartofii și îi punem la fiert în apă, așa cu coajă.

Pasul 2. Cât timp fierb cartofii, ne ocupăm de ciuperci. Le spălăm bine sub jet de apă rece după care le scurgem și le tăiem mărunt. Dacă sunt mai mari și nu ne place gustul dat de pielița de deasupra, putem s-o îndepărtăm. Tăiem ceapa mărunt și o călim foarte puțin după care adăugăm și ciupercile. Lăsăm să fiarbă până ce sucul lăsat de ciuperci scade. Oprim focul și condimentăm cu sare piper și boia de ardei dulce, după gust. Tot acuma punem și mărar verde tăiat mărunt și amestecăm bine.

Pasul 3. Oprim cartofii din fiert, îi strecurăm și îi lăsăm să se răcorească puțin. Chiar dacă nu sunt fierți complet, ei oricum vor mai sta în cuptor după ce-i umplem cu compoziția. Tăiem partea de deasupra și scobim interiorul cartofului cu o linguriță. Umplem interiorul cartofului cu compoziția rezultată la ”Pasul 2.” iar deasupra presărăm cașcaval răzuit mărunt (prin răzătoarea mică). Dacă dorim, putem să mai pudrăm cu puțină sare, piper și boia de ardei dulce (sau iute dacă vă place!)

Pasul 4. Punem ”bărcuțele” de cartofi într-un vas și dăm la cuptorul încins în prealabil. Lăsăm cel mult 30 minute, până ce se înmoaie și se topește cașcavalul și se formează o crustă care va împiedica mâncarea să se usuce, îi va oferi un aspect și o textură aparte și va face să rămână suculentă (pentru cei care nu știu, tehnica se numește gratinare).

Sunt extraordinar de bune și se vor servi neapărat calde sau chiar fierbinți!

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Dacă nu aveți la îndemână mărar verde, puteți folosi pătrunjel verde.

2

Folosiți orice fel de brânză grasă vă place sau aveți la îndemână, în loc de cașcaval.

3

Dacă nu aveți ceapă verde puteți folosi ceapă uscată.

4

Sunt la fel de bune ciupercile Champignon albe sau brune, sau orice ciuperci aveți.

5

Cantitățile de ciuperci și cașcaval sunt orientative și vor fi în funcție de numărul și mărimea cartofilor.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv barcute de cartofi, umplute cu ciuperci si cascaval" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi țărănești - Gust și savoare într-un preparat tradițional

ieri la 10:57

Plăcinte rapide cu vișine - Desert delicios și ușor

pe 01.11 la 17:47

Baghete răsucite cu măsline - Rețeta simplă și aromată

pe 01.11 la 14:05

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

mihaelar63

1000 puncte

Rocsi

500 puncte

vasimur

251 puncte

 Adi

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Drob cu ciuperci