Orasul in care trebuie sa bei rom de dimineata ne asteapta dupa furtuna. Crengi de palmieri sunt scuturate pe strazi, gradina botanica este inchisa, iar din catedrala facuta dupa imaginatia lui Gaudi, au cazut pietricele de jur imprejur. Inca nu stim aceste lucruri, suntem in autobuz si avem atatea de vizitat in plan. Insa in curand avem sa aflam cum sta treaba in orasul nordic, dupa ploaia zdravana ce a mai scuturat din zilele cu 30 de grade.
Ajungem in autogara si privim nedumeriti in jur. Incotro s-o luam? Ne-am decis ca e musai sa vizitam distileria de rom, deschisa publicului pana la ora 1. De aceea, daca vezi pe strada, inca de dimineata, grupuri vesele cu pungi Arehucas in mana, e clar c-au degustat ceva bun. Intrebam primul om care ne iese in cale si acesta mai ca ne ia de mana sa ne arate. Merge cu noi pe niste scari, iesim in alta strada, traversam si ne aflam la portile fabricii. Suna la intrare si vorbeste cu cei dinauntru. Suntem primiti. Omul ne saluta si pleaca. Noi ii mai multumim de 3 ori, uluiti de faptul ca a venit pana acolo, doar sa se asigure ca nimerim. Urmeaza discutii despre care popor e mai de treaba si ajungem la concluzia ca toata ospitalitatea romanilor sau a polonilor nu se compara cu a spaniolilor, in special a canariotilor.
Printre butoaie cu autografe
La intrare ni se spune ca trebuie sa asteptam urmatorul grup. Asa ca ne punem pe citit reviste, tragand cu ochiul la numarul de vizitatori, aflat in continua crestere. Vine ghidul. Sarim in picioare chicotind si pornim in urma lui. La intrare un panou mare descrie in imagini cum din trestia de zahar se face rom si cum trebuie baut cu veselie. Ni se arata si trestia, plantata decorativ la intrare. O atingem, o mirosim si ne imaginam gustul dulceag al indragitei bautauri. Ni se spune ca din 12 kilograme de trestie de zahar se obtine 1 litru de rom. Privim trestia si ne imaginam seva din ea. O lasam in urma si intram in sala butoaielor. Miroase a lemn, parca un pic a beci. Totul este ordonat ca intr-un stupar, doar ca aici se pastreaza un altfel de nectar.
 |
 |
 |
 |
Cu autograful lui Julio Iglesias sau al lui Tom Jones scris pe capace, butoaiele stau cuminti si asteapta ca in pantecele lor sa creasca aroma perfecta.
Mai departe ajungem in sali mari, albe si metalice, cu sticle goale pe benzi nesfarsite. Pentru ca inaintea carnavalului s-a lucrat zi si noapte, acum totul este oprit, parasit. In spatele unui gemulet, vad cateva sticle de rom Arehucas uitate pe banda incremenita. Ni se explica rapid cum functioneaza rotitele, cum sta trestia la macerat in canistre uriase si cum la iesire totul se impacheteaza frumos, in sticle mari si mici. Cum cel mai tanar rom are 13 ani si cel mai vechi nu mai mult de 26. Cum sunt sticlute speciale pentru lichior de rom cu menta, sau banane, cafea sau ciocolata. Si deja imbatati de atatea nume ce suna delicios, suntem invitati in camera degustarii.
 |
 |
 |
 |
Da, daca este un motiv pentru care lumea se perinda prin fabrica si adulmeca butoaiele pline, este pentru ca la sfarsit urmeaza partea cea mai placuta. Se explica astfel de ce si turul fabricii se face intr-o oarecare graba. Nu e ca la un muzeu unde ghidul vorbeste cu ochii in tavan despre fiecare tablou si scaun din incapere. Acest ghid are ochii ogeri si zambeste cu talc. Si ne invita repejor, din 3 in 3 vorbe, sa strabatem toate incaperile.
Motivul vizitarii fabricii - degustarea
 |
 |
 |
 |
Iesim din fabrica si ne indreptam spre magazinul distileriei. Inauntru sunt rafturi, cu sticle de tot felul si preturi imbietoare. Apoi este barul cu aceleasi sticle, insa desfacute, in asteptare. Paharele mici si albe, cu Arehucas scris pe ele asteapta cuminti sa fie umplute. Asa ca degustam pe rand si facem poze; toti chicotim ca niste copii scapati in bufetul parintilor. Grupul nostru e totusi relativ cuminte. Se mai intampla sa fie si altii care degusta pana pleaca turta de acolo. In fond, nu te opreste nimeni la cateva pahare.
Sunt aduse sticle noi si atata timp cat nu faci scandal, ti se permite sa te cherchelesti un pic. Bineinteles ca la iesire rafturile te asteapta iar. De data aceasta le vezi cu alti ochi. Stii ce iti place si ce ai lua acasa, pentru mai tarziu. Eu m-am infipt in sticlele de rom cu miere, mi-a placut cel mai mult. Are doar o atingere de dulceata, suficient cat sa nu fie sec, e preferat si de domni, si de doamne. De altfel, se serveste la restaurantele din oras, ca o incheiere a mesei.
Asa ca daca popositi in insula Gran Canaria, luati autobuzul (nu masina) si delectati-va cu licorile orasului!
 |
 |
 |
 |
