De ce e fain sa fii roman, cand calatoresti. 11 motive.

Postat de MIUTA in Cu de toate pe 26 Apr 2014, 14:31

Articol pe placul a 8 bucatarasi
comenteaza

Stiu, sunt multi care se rusineaza cu cetatenia lor romaneasca, cand merg in strainatate. Calatorind in jurul lumii, mi-am dat insa seama ca nu-i deloc rau sa fii roman. Ba dimpotriva. Relaxeaza-te si bucura-te de originle tale, oriunde mergi. Uite si cateva motive sa faci asta: 
-Ai un pasaport bun pe care scrie U.E. si n-ai probleme cu viza, aproape nicaieri. Daca erai unul dintre cei 2,5 miliarde de chinezi sau indieni de pe pamant, ai fi masurat cozile la ambasada in kilometri. 
-Daca intr-o expeditie prin jungla vei fi inconjurat de lighioane, o sa te descurci, cu calm. Esti pregatit de mic pentru astfel de situatii, de cand te alergau cainii prin cartier. Colegul tau japonez de expeditie o sa clacheze emotional. 
-Datorita climei de acasa, te adaptezi usor si in locurile calduroase si in alea friguroase. Daca erai norvegian si mergeai in Africa, te-ai fi inrosit ca un posterior de babuin, din prima zi. Daca erai, in schimb, un african si mergeai in Norvegia(in situatia absurda in care primeai viza) ti-ar fi inghetat chiar si lucrul de care erai cel mai mandru. 
-Calatoresti ca turist, backpacker, explorator sau afacerist. Daca ai fi fost somalez sau nord-coreean, ai fi calatorit doar ca refugiat. 
-Vorbesti binisor engleza si asta te ajuta peste tot in lume. Chiar daca n-ai fost studios la scoala, ai prins limba lui Brad Pitt si Clint Eastwood, din filme. Daca-ai fi fost spaniol sau italian, i-ai fi auzit pe baietii astia vorbind doar in limba ta. 
-Multi occidentali superficiali au o parere atat de proasta despre tara ta, incat n-ai cum sa-i dezamagesti. Aproape orice vei face, le vei depasi asteptarile. Daca ai fi fost neamt si n-ai fi avut chilotii aranjati pe culori, erai deja o dezamagire. 
-Si intr-un taxi din Argentina, si intr-o carciuma din Franta, si intr-o discoteca din Thailanda vei putea spune des “This song is from my country.” Daca ai fi fost rus, n-ai fi stiut sa spui asta. 
-Daca te enervezi tare, poti sa injuri temeinic pe oricine, pe limba ta. Daca ai fi fost englez, ai fi inacasat-o de la a doua silaba…“Fuck y…” 
-Cand te vei intoarce acasa, mama te va astepta cu masa plina de bunatati, cum numai ea stie sa prepare. Daca ai fi fost thailandez, mama putea sa fie de fapt tata. 
-In orientul mijlociu localnicii te invita amabili la ei acasa, auzind ca vii din Romania, o tara pe care o respecta. Daca ai fi fost american, te-ar fi invitat oricum la ei acasa, dar nu-ti mai dadeau drumul decat pe recompensa. 
-Daca un dubios vrea sa-ti dea curs mai bun ca la banca, te prinzi repede ca-i hot. Daca ai fi fost scandinav, aveai deja buzunarele goale. 
Acum, daca tu esti suparat ca te-ai nascut roman, nu cred c-o sa te conving sa-ti schimbi parerea. Lamenteaza-te putin, asteapta viata viitoare si poate, cine stie, vei fi neamt. Sau poate congolez. Eu unul cred ca doar o viata am si-n aia sunt roman. Si nu e rau deloc. 

Sursa:Calator cu Tricolor

Comentarii (6)

26.04.2014, 15:07

26.04.2014, 18:51

01.07.2014, 16:47

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]