Suntem în perioada în care toată lumea se urează cu binecunoscutul la mulţi ani, o urare mecanică şi fadă, lipsită de o perspectivă palpabilă (de cele mai multe ori). Eu aşa văd situaţia deoarece din experienţa profesională vă mărturisesc că mulţi oameni an de an se urează reciproc cu urare de mulţi ani iar unii dintre ei nu prind nici anul următor, că aşa e viaţa, sau moartea, depinde cu priveşti. Plus că se întâmplă foarte des să devenim cinici când urăm din complezenţă cu mulţi ani, iar cei uraţi să fie în boli cu stare terminală, să urezi belşug unor oameni năpăstuiţi de inundaţii, de foc şi alte asemenea calamităţi. Aşa se face că mi-am pus o întrebare, ţinând cont de faptul că a ura mulţi ani e ceva mult prea sec şi nimeni nu ştie cât trăieşte. Şi întrebarea este: când trebuie şi cu trebuie să murim.
Este drept că poate vă gândiţi că am luat-o razna acum când toată lumea se buluceşte în pregătirea pentru întâmpinarea noului an. Dar nu e aşa. Pur şi simplu ştiu că mulţi dintre cei vii de astăzi, din lumea întreagă, la anul probabil că nu vor mai fi printre noi, ba nici eu nu pot garanta acest lucru pentru mine, că viaţa este în mâinile lui Dumnezeu. Ştiu că omeneşte nu este niciodată bine să mori. Unii vor să moară iarna, alţii vara, alţii la 100 de ani, unii nu aşteaptă şi din laşitate se sinucid. Sunt diverse modurile în care poţi pleca din această lume, iar cu privire la timp, în fiecare secundă moare câte cineva.
E important însă modul în care mori. Biserica spune să fii spovedit şi împărtăşit. Dar la trecerea dintre ani cui îi pasă de asta. Ideal ar fi să poţi muri ca arhidiaconul Ştefan sau ca alţi mucenici, pentru Hristos, dar cui îi pasă de asta dacă în nu ştiu ce piaţă concertează formaţia momentului. Ar fi bine să mori împăcat cu toată lumea, asta dacă nu eşti prea ocupat cu vreo ceartă sau bătaie iscată din aburii alcoolului savurat de anul nou.
Şi uite aşa trec anii, sărbătorim mereu Anul Nou, şi de săvârşit le săvârşim tot pe cele vechi. Nărav omenesc, n-ai ce-i face. Eu nu doresc decât să vă aduceţi aminte la trecerea dintre ani, ceva pur astronomic de altfel, că ar fi normal să ne gândim şi la cei care anul trecut făceau aceleaşi urări ca noi şi astăzi nu mai sunt. Ar fi frumos să ne gândim şi la faptul că şi peste nemuritorul suflet a mai trecut un an. Ar fi şi mai frumos dacă ne-am aduce aminte măcar şi o secundă de Dumnezeu, de cei în suferinţe.
Şi ca să nu vă mai plictisesc de moarte cu cele mai sus scrise, mă grăbesc şi eu să scap de acele vechi năravuri din anul ce se termină şi să încerc, să încerc zic, să prind câteva virtuţi anul ce vine.
Altfel, vă mulţumesc că aţi trecut prin pagina mea, acidă şi azi. Vă doresc o zi cu spor în toate cele bune spre finalizarea unui an cu bune şi rele, cu speranţa că anul ce vine vom fi mai buni, vom fi mai oameni.
p.s Să-mi fie iertat dacă postarea de azi a fost prea dură, dar uneori în viaţă ne "lovim" şi de aşa ceva.
p.p.s Şi da, putem ura mulţi ani, dar din suflet, nu din complezenţă.
