Dacă am început cu jumările, vă aduc și toba preparată în casa Zmeilor, bineînțeles tot pentru Moș Crăciun, înfrigurat ;) Fiindcă am avut doar o jumătate de Ghiță, și mai aveam nevoie de organe pentru un altfel de caltaboș, a ieșit o tobiță super suficientă pentru noi.
Căpățâna de porc cuățată și spălată bine se pune la fiert cu mirodenii într-un vas încăpător. Separat se fierb organele în multă apă rece, la foc mic cca 30 de minute, spumuindu-se a nevoie. După ce carnea s-a dezlipt de pe os, se oprește fierberea, se scoate din lichidul obținut și după ce s-a răcit se începe tocarea ei. Tot TataZmeu, m-a ajutat;) Îl înaintez în grad de tocător șef ;) La fel se procedează și cu organele. Se amestecă cele două feluri de cărnuri într-un castron încăpător, se asezonează de sare, piper, boia și un pic de lichid în ce a fiert căpățână;) gelatină curată;) Se umple apoi stomacul de porc, foarte bine curățat ;) (o să vă povestesc altdă dată;) poate un articol:D), cu umplutura obținută, apoi se coase, cu ață de macrame:D e mai rezistentă;) eventual se poate folosi și ață de papiotă, pusă în patru straturi;), cu pași în urmă ca să nu se destrame ;) În final tobița obținută se pune la fiert la foc foarte foarte mic, în apa în care a fiert căpățâna, cca. 15 minute.
Apoi se scoate cu ajutorul unei strecurători mari, se pune într-un vas cu marginile mai înalte, se pune deasupra ei o scândurică de lemn, peste care se pune o greutate, de cca. 2000 g;) eu am pus două borcane de muraturi ți se dă la rece ptr cca. 48 de ore;) Se servește rece, tăiată felii mai groase cu pâine de casă și salată de hrean;)
Spor și poftă bună!