Reteta de tort Constelatialeu, universul meu colorat (desertul cu nr.1000)

de Constelatialeu in Torturi, 4 Noi 2023 | 5364 vizualizari

 

Povestea nu se sfarseste aici, universul este imens iar universul meu este unul vesel si colorat, sper sa-l port cum mine pana la ultima suflare. Nu mi-am imaginat ca voi ajunge aici atunci cand am intrat in marea familie Bucataras acum mai bine de 10 ani. Ce trece timpul si vremurile, dar daca le traiesti din plin si te bucuri de ''nimicuri' care chiar conteaza cu siguranta n-ai nevoie de multe ca sa-ti faci viata frumoasa. O parte din viata mea este si aici, e o particica importanta care a sosit in viata mea la momentul potrivit ca sa nu ma lase sa cad in abis. De ce Constelatialeu, e simplu, in familia mea numeroasa suprematia o detine zodia leu, suntem doua leoaice surori si doi leuti tinerei, generatia postdecembrista:)))))))))), restul este istorie si este scrisa in paginile virtuale si reale ale Bucatarasului. Nu am avut un tel, o tinta, doar m-am bucurat de tot ce mi-a oferit bun aceasta lume frumoasa, am invatat multe, am inventat retete, scoateam pe masa cam ce aveam in camara si hocus-pocus pregateam ceva bun, am reinterpretat retete, am facut retete clasice din caiete ingalbenite de timp si timpuri, am acceptat provocari care mi-au pus mintea si mainile la lucru si uite asa m-am trezit ca am trecut de 1700 de retete postate, poate nu-s perfecte, dar cu siguranta sunt muncite si cu drag daruite familiei, prietenilor, cunoscutilor. Dintre atatea retete mi-am dat seama ca am postat deserturi atangand numarul 999, deci musai ca trebuia sa fac ceva sa fac 1000 si atunci am zis sa fiu egoista si sa incerc sa combin ceea ce-mi place mie, o parte din ce-mi place ca nu aveam cum sa le combin pe toate, asa ca ieri m-a lovit nebunia si am facut tortul Constelatialeu, eu zic ca ma reprezinta, cei ce ma cunosc pot sa ma aprobe sau nu......gata cu gargara ca nu-s scriitoare si nici nu am pretentia asta, eu astern ganduri, idei si simtaminte. Cred ca pot sa ma pensionez, poate ma aud aia din parlament si-mi dau si mie o pensie speciala.......dar cum n-am nevoie de prea mult raman la ce am si imi doresc doar sa fiu sanatoasa si voua cei care-mi treceti pragul va doresc la fel.
Pentru Reteta de tort Constelatialeu, ingredientele principale sunt: faina, oua, zahar, migdale, nuci, zmeura, ciocolata, frisca.

 

INGREDIENTE

  • Ingredientele pentru Reteta de tort Constelatialeu
  • Blat migdale - forma silicon 20 cm
  • 3 albusuri cca 100 g
  • 90 g zahar
  • 100 g migdale macinate
  • un praf de sare
  • 1 lingurita amidon cca 10 g
  • 1 lingura faina cca 25 g
  • Blat nuca coapta si taiata mai grosier- forma silicon 20 cm
  • 3 albusuri cca 100 g
  • 90 g zahar
  • 100 g nuca coapta si taiata mai grosier
  • un praf de sare
  • 1 lingurita amidon cca 10 g
  • 1 lingura faina cca 25 g
  • Blat arahide coapte si sarate taiate mai grosier- forma silicon 20 cm
  • 3 albusuri cca 100 g
  • 90 g zahar
  • 100 g arahide coapte si sarate taiate mai grosier
  • un praf de sare
  • 1 lingurita amidon cca 10 g
  • 1 lingura faina cca 25 g
  • Blat fistic copt si sarat taiat mai grosier- forma silicon 20 cm
  • 3 albusuri
  • 90 g zahar
  • 100 g fistic copt si sarat taiat mai grosier
  • un praf de sare
  • 1 lingurita amidon cca 10 g
  • 1 lingura faina cca 25 g
  • Crema ciocolata neagra Callebaut 54,5%
  • 200 g ciocolata neagra
  • 200 ml smatana pentru frisca 36 % grasime
  • 50 g unt 82% grasime
  • 100 g stafide brune hidratate in coniac
  • Crema de ciocolata alba cu crema quark de vanilie
  • 200 g crema quark de vanilie
  • 3 galbenusuri
  • 100 g ciocolata alba 31% ,Belcolade
  • 7 g gelatina
  • 200 ml smatana pentru frisca cu 36 % grasime
  • Crema cu zmeura
  • 300 g zmeura congelata
  • 130 g zahar
  • 150 g ciocolata alba 31%, Belcolade
  • 300 g smantana pentru frisca 36% grasime
  • 7 g gelatina
  • Decor
  • bezele colorate si deteriorate - asa-i universul meu colorat, vesel si neuniform
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Reteta de tort Constelatialeu, universul meu colorat (desertul cu nr.1000):

Iata cum se prepara Reteta de tort Constelatialeu, universul meu colorat (desertul cu nr.1000)

Blat cu migdale : Albusurile cu un praf de sare le-am mixat bine, am adaugat zaharul si am continuat sa mixez pana am obtinut o bezea tae, la final am incorporat migdalele, amidonul si faina amestecand cu miscari lente de jos in sus. Am folosit o forma de siliocn cu diametrul de 20 cm, am turnat compozitia in forma , am dat forma la cuptorul preincalzit la 180 grade, nu am cronometrat cam cat am lasat la cuptor dar am verificat din cand in cand pana am vazut ca ca blatul a capatat o culoare aurie si marginile erau desprinse de marginea formei ( deci atentie stati cu ochii pe cuptor ). Am scos forma din cuptor, blatul din forma si l-am lasat sa se raceasca.

Blat cu nuca coapta si taiata mai grosier :Albusurile cu un praf de sare le-am mixat bine, am adaugat zaharul si am continuat sa mixez pana am obtinut o bezea tae, la final am incorporat nuca tocata, amidonul si faina amestecand cu miscari lente de jos in sus. Am folosit o forma de siliocn cu diametrul de 20 cm, am turnat compozitia in forma , am dat forma la cuptorul preincalzit la 180 grade, nu am cronometrat cam cat am lasat la cuptor dar am verificat din cand in cand pana am vazut ca ca blatul a capatat o culoare aurie si marginile erau desprinse de marginea formei ( deci atentie stati cu ochii pe cuptor ). Am scos forma din cuptor, blatul din forma si l-am lasat sa se raceasca.

Blat cu arahide coapte, sarate si taiate mai grosier :Albusurile cu un praf de sare le-am mixat bine, am adaugat zaharul si am continuat sa mixez pana am obtinut o bezea tae, la final am incorporat arahidele, amidonul si faina amestecand cu miscari lente de jos in sus. Am folosit o forma de siliocn cu diametrul de 20 cm, am turnat compozitia in forma , am dat forma la cuptorul preincalzit la 180 grade, nu am cronometrat cam cat am lasat la cuptor dar am verificat din cand in cand pana am vazut ca ca blatul a capatat o culoare aurie si marginile erau desprinse de marginea formei ( deci atentie stati cu ochii pe cuptor ). Am scos forma din cuptor, blatul din forma si l-am lasat sa se raceasca.

Blat cu fistic copt si sarat, taiat mai grosier : Albusurile cu un praf de sare le-am mixat bine, am adaugat zaharul si am continuat sa mixez pana am obtinut o bezea tae, la final am incorporat fisticul, amidonul si faina amestecand cu miscari lente de jos in sus. Am folosit o forma de siliocn cu diametrul de 20 cm, am turnat compozitia in forma , am dat forma la cuptorul preincalzit la 180 grade, nu am cronometrat cam cat am lasat la cuptor dar am verificat din cand in cand pana am vazut ca ca blatul a capatat o culoare aurie si marginile erau desprinse de marginea formei ( deci atentie stati cu ochii pe cuptor ). Am scos forma din cuptor, blatul din forma si l-am lasat sa se raceasca.

Crema ciocolata neagra 54,5% grasime Callebaut : Mai intai am pus la hidratat stafidele brune in coniac pana au absorbit tot coniacul - le-am imbatat bine de tot, prea erau cu pielea incretita....Intr-un castron de inox am pus ciocolata si smantana de frisca, am asezat castronul pe baie de abur si am amestecat continuu pana ce ciocolata a devenit fluida, am tras castronul de pe baia de abur si am adaugat untul, am omogenizat bine si am lasat sa se raceasca bine ( ca sa reduc timpii de racire am bagat castronul in lada frigorifica pentru cca 30 min) Dupa ce crema sa racit bine am mixat-o apoi am incorporat stafidele inmuiate. Apoi am inceput sa asamblez tortul, fiind un tort care se face in etape am inceput sa asamblez tortul dupa ce blaturile sau racit bine si am terminat prima crema. Am folosit un inel de tort reglabil pe care l-am asezat pe un platou pe care am asezat folie alimentara, in interiorul inelului am pus folie acetata si apoi am asezat primul blat cel cu migdale, am intins crema de ciocolata  peste crema am asezat al doilea blat cu nuca si am lasat in camara la rece  si m-am apucat sa fac a doua crema.

Crema cu ciocolata alba si crema quark de vanilie. Am pus la hidratat in apa rece 7 g de gelatina. Intr-un castron de inox am pus cele 3 galbenusri impreuna cu ciocolata alba si smantana pentru frisca, am asezat castronul pe baie de abur si am amestecat continuu pana ce ciocolata a devenit fluida, am tras castronul de pe baia de abur si am incorporat gelatina si crema quark de vanilie. Am lasat la rece crema cca 20 min in lada frigorifica, apoi am turnat crema peste blatul cu nuca, am asezat forma in lada frigorifica si peste 10 min am asezat peste crema blatul cu arahide, am apasat un pic sa se faca aderenta intre crema si blat. Am lasat forma in lada si m-am apucat de a treia crema

Crema de zmeura : Am pus gelatina la hidratat cu apa rece, separat am pus zmeura congelata impreuna cu zaharul si am  pus-o pe aragaz , am amestecat din cand in cand si am lasat sa dea in 2-3 clocote, am incercat sa nu faram prea rau zmeura mi-am dorit sa ramana cat mai intreaga. Intr-un castron am pus galbenusurile, ciocolata si smantana pentru frisca si am asezat castronul pe baie de abur, am amestecat continuu pana ce ciocolata a devenit fluida. Am tras castronul de pe baia de abur am adaugat gelatina hidratata si am omogenizat apoi am adaugat zmeura. Am lasat sa se racoreasca 10 min apoi m-am dus la lada frigorifica si am pus crema peste blatul de arahide, am lasat sa se intareasca crema si am asezat si ultimul blat cu fistic, am apasat putin blatul cat sa faca priza cu crema. Am lasat tortul in lada frigorifica pana dimineata. Am scos tortul din lada, am scos inelul si folia acetata si apoi am ornat tortul. Aici la partea cu ornaul aveam eu niste ''filme'' in cap dar una-i filmul si alta-i realitatea. Am facut seara niste bezele colorate de fat am zsi ca fac niste mini Pavlova, 9 la numar ca atatea stele are constelatialeu, dar au esuat un pic, oboseala acumulata  si-a spus cuvantul si nu stiu ce am facut  dar se pare ca aam dat focul un pic mai tare in loc sa-l dau mai incet si de aici a fost doar un pas in a-mi esua mini pavlovele...dar tot raul sper bine ca uite asa mi-am dat seama ca universul meu este vesel si colorat si fara forme bine definite, asa ca l-am ornat in dezordine ordonata si foarte colorata.....

Vezi si reteta de Tort inimioara.

Daca ti-a placut reteta noastra "Reteta de tort Constelatialeu, universul meu colorat (desertul cu nr.1000)" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (9)

Valclaudia 1

06.11.2023, 06:45

Felicitari! Minunato!!

laura_n 1

06.11.2023, 21:28

Cat de frumos ai scris, Cleme!
Las', pana la pensia speciala, ne bucuram unii de altii )
Felicitari din inima!

Panacris 1

14.11.2023, 20:21

Wowwww, dejai ai scris o carte cu acest tort minunat! DElicios și tare colorat! Felicitări și la mai mare!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Tort teren de fotbal