Mămăligă Souffle - Bûche de chèvre

de DinDragostePentruGatit in Aperitive / Garnituri, 9 Feb 2013 | 4396 vizualizari

 

Preparatele de genul acestuia se nasc după ce utilizez cam ce am "la faţa locului". Apoi vine partea mai dificilă, îmi vine greu să le dau o denumire.

M-am gândit ceva timp cum să numesc mămăliga aceasta :))... până la urma am rămas cum ce vedeţi...

Brânza de capră de acest tip a rămas favorita mea de prima dată când am gustat-o. A ador la propriu...

 

INGREDIENTE

  • 400 g mălai;
  • 200 g brânză de capră franţuzească (bûche de chèvre);
  • 100 g brânză de burduf;
  • 75 g unt;
  • 250 mL smântână;
  • 4 ouă;
  • 2 cepe;
  • puţin busuioc şi oregano;
  • sare.
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Mămăligă Souffle - Bûche de chèvre:

Prima dată se face o mămăliga, în care se pune şi ceapă:

- se pun la fiert circa 1.5 L apă;

- se adaugă 1 lgţ sare, 50 g unt şi 2 cepe tocate mărunt;

- după ce dă în clocot apa, se adaugă mălaiul în ploaie şi se amestecă energic pentru a nu permite formarea aglomerărilor;

- se fierbe circa 10 minute. 

Mămăliga astfel obţinută, se lasă puţin la răcit după care se adaugă brânza de burduf, smântână, 25 de g unt, puţin busuioc şi oregano; se amestecă până se omogenizează totul. 

Compoziţia aceasta se pune într-o tavă, se nivelează şi se  acoperă cu cele 4 ouă bătute ca pentru omletă, cu un praf de sare. 

Se introduce tava în cuptorul preîncălzit, timp de 35 minute, la temperatura de circa 170 grade Celsius. 

În ultimele 5 minute se pune deasupra souffle-ului de mămăligă brânza de capră tăiată rondele. 

Souffle-ul se serveşte cald.

O nebunie, după părerea mea... :)  

Poftă bună!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Mămăligă Souffle - Bûche de chèvre" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (20)

DinDragostePentruGatit 1

09.02.2013, 23:28

Merci muult, Dia. O scumpa, ca de fiecare data.

RuxyRux 1

09.02.2013, 23:30

Adorabil preparat! Cred ca iubesc mamaliga

DinDragostePentruGatit 1

09.02.2013, 23:44

Multumesc, Rux. Eu doar o ador, iubesc insa branza de capra.

COMENTEAZA

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Panacris

1798 puncte

Rocsi

1315 puncte

mirela0911

1000 puncte

 Adi

300 puncte

RODIMUR

239 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Mamaliga cu branza de burduf si miez de lapte la cuptor