Fasolea scade riscul de cancer de colon
Fasolea boabe este cea mai bogată sursă de proteine vegetale, esenţiale în regimurile vegetariene şi cu un aport substanţial de calciu şi fier, afirmă medicii nutriţionişti. Potrivit specialiştilor, datorită conţinutului ridicat de fibre insolubile, fasolea scade nivelul colesterolului "rău" din organism, diminuează riscul apariţiei bolilor cardiovasculare şi incidenţa cancerului de colon. Amidonul din această legumă este absorbit lent de către corp, fapt ce duce la o creştere progresivă a glicemiei, necesitând cantităţi mici de insulină pentru metabolizare, precizează experţii. Astfel, fasolea, mazărea şi lintea sunt recomandate pacienţilor cu diabet pentru că menţine nivelul glicemiei
Las fasolea la inmuiat cu o seara inainte, in apa rece. Dimineata fasolea este hidratata, iar pielita poate chiar sa fie indepartata de pe boabele de fasole.Am mai lasat si 4 ore cand ma grabeam la inmuiat si au iesit destul de bine. Scurg apa si pun fasolea la fiert in apa rece, cu 1varf de cutit de bicarbonat de sodiu sau o lingurita de inox o las la fundul oalei pentru a fierbe ai repede.
Pun pe foc fasolea si pana la al 3-lea clocot schimb apa in care au fiert si o arunc si adaug alta apa fierbinte. Repet asta de 3 ori. Dupa care las sa fiarba cam in 20 de minute. Intr-o alta tigaie undim cele 2 cepe cu uleiul. Dupa ce se moaie ceapa o adaugam peste fasole sa fiarba impreuna. Cand fasolea este fiarta bine si a scazut si apa, o dam de pe foc, o scurgem de apa si o lasam sa se raciasca.Se paseaza in timp ce se adauga usturoiul,sarea,piperul si se subtieaza cu maioneza.Sa iasa asa ca un piure.Oricum dupa ce se raceste se intareste.Important este sa fie tartinabil.
Eu adaug un pic de boia la sfarsit si oregano pentru decor.
Pofta buna!
http://gastronomie-sanatate.blogspot.com/2011/03/iahnie-de-fasole.html
1
Fasolea poate fi considerata un substituent al carnii, deoarece contine proteine.Mai mult, aceasta este considerata o importanta sursa de fier pentru organism, fiind indicata in cazuri de astenie, apatie, colesterol crescut sau constipatie.Fasolea, datorita nutrientilor sai, combate si previne numeroase boli.La ora actuala se cunosc mai multe tipuri de fasole: alba, neagra, pestrita, rosie, rozalie, verde, etc, toate avand un rol important in sanatate.Se recomanda consumarea fasolei alaturi de alte legume.
2
SCURT ISTORIC
3
Anumite date sustin ca fasolea are o vechime de peste 8.000 de ani si provine din Peru. Aztecii cultivau fasolea impreuna cu porumbul pe care, impreuna, le foloseau pentru a se catara. In lume exista peste 30.000 de soiuri de fasole, si este cat se poate de prezenta in meniul tuturor popoarelor.Anumite soiuri de fasole provin din Mexic, America sau Italia.De curand s-a creat si fasolea care nu provoaca flatulenta, prin reducerea firbrelor solubile din compozitie, fibre care provoaca eliminarea gazelor.
4
UZ INTERN
5
Persoanele care se feresc de consumul de fasole din cauza balonarii si eliminarii de gaze ce survin dupa ingerare, ar fi indicat sa stie ca efectele ei benefice asupra organismului uman sunt cu mult mai mari decat efectele minore si "nocive" despre care aminteam la inceput.Fibrele vegetale din compozitia fasolei impiedica absorbtia zaharurilor in sange si reduc secretia de insulina. In plus, fasolea are capacitatea de a reduce riscul aparitiei diabetului, dar si a imbunatatirii controlului asupra acestuia.Trebuie stiut faptul ca fasolea are un aport important la intarirea sistemului nostru imunitar, dar si la repararea tesutului muscular si a sistemului osos.Mai mult, fasolea lupta impotriva infectiilor, ajuta la vindecarea ranilor, regularizarea nivelului de enzime si de hormoni din organism. Fasolea si proprietatile sale Fasolea contine vitaminele A, B6, B12, C, K, calciu, magneziu, acid folic, fier, fosfor, zinc, potasiu, seleniu.Deoarece contine acid folic, fasolea este indicata femeilor insracinate, si nu numai. Ea este cat se poate de recomandata pentru un tranzit intestinal normal, regleaza glicemia, are un continut scazut de calorii, precum si fibre solubile si insolubile.Fibrele solubile ajuta la digestie si previne constipatia, iar fibrele insolubile reduc nivelul grasimilor din sange. sursa imagine : drobetaturnuseverin.net Fibrele insolubile din compozitia fasolei care se elimina din organism ajuta la prevenirea constipatiei. Fasolea previne aparitia cancerului de colon cu ajutorul unor bacterii ce produc un acid gras, dar si cu ajutorul favonoizilor care au rol de protectie impotriva cancerului de san.Fasolea lupta si impotriva afectiunilor cardiace, insuficientei hepatice, surmenajului, asupra sistemului nervos, este un bun energetic, diuretic, calmant, remineralizant, depurativ, detoxifiant si reconsituent al organismului.Nutrientii, un tip de carbohidrati complecsi, furnizeaza muschilor si creierului energia necesara.Fasolea mai poate fi folosita si pentru tratarea cistitei (ceai din teci de fasole), reumatismului.
6
UZ EXTERN
7
Pentru uzul extern mai indicati sunt tecii de fasole ce contin aminoacizi, acid salicilic, saruri minerale, etc propice in tratarea unor rani (boabe fierte si zdrobite), tratarea unor afectiuni ginecologice, acnee. Fasolea, benefica in curele de slabire Datorita carbohidratilor complecsi, proteinelor si fibrelor, dar si a continutului scazut de calorii, grasimi si sare, fasolea este indicata in curele de slabire, dar in cantitati moderate. Pentru un aport proteic ridicat este indicata a se consuma alaturi de orez, precum si alte legume. O jumatate de farfurie de fasole pe zi este de ajuns unei diete.