Mama făcea pe vremuri o mâncărică de dovlecei, din care mâncam doar sosul (îmi plăcea la nebunie gustul), dar mi se păreau prea moi bucăţelele de dovlecel (ştiţi voi zicala aceea: "moi îs posmagii?").
La un moment dat, cred că într-o revistă, am găsit reţeta de faţă care mi-a rezolvat dilema dovleceilor moi.
Se stropeşte un vas termorezistent cu puţin ulei de măsline, se pun cepele şi 2 căţei de usturoi tocaţi, pulpele de pui spălate şi şterse cu un prosop, boiaua, o roşie tocată, vinul şi se completează cu apă. Pe fiecare pulpă se aşează câte o felie de roşie. Vasul acoperit cu folie de aluminiu se dă la cuptor pentru 30-40 minute.
Între timp, dovleceii se curăţă de coajă şi se taie în felii destul de groase, se dau prin făină albă şi se prăjesc în ulei (doar să se rumenescă niţel). Se scot pe o hârtie absorbantă pentru a elimina excesul de ulei. Acesta e secretul dovleceilor fermi (devin puţin crocanţi după prăjire).
Când carnea e gata, se adaugă dovleceii prăjiţi în vas, se toarnă bulionul şi se mai dă la cuptor pentru câteva minute ca să se amestece gusturile (neacoperit cu folia).
La final se asezonează cu sare, piper şi se presară pătrunjelul şi usturoiul verde tocate, amestecate cu usturoi pisat (opţional, după cum vă rezistă stomacul).