Zilele trecute Diaconta ne-a tot îmbiat pe FB cu niște poze / rețete de torturi absolut minunate, astfel încât n-am mai rezistat tentației si am pregătit un tort pentru Sf. Valentin. Blatul am vrut să-l fac red velvet (catifea roșie), dar mi-a ieșit un roz prăfuit :)) deoarece colorantul gel pe care l-am folosit nu era suficient de intens. Intenționez să achiziționez colorant pudră, deoarece am citit că acesta e cel mai indicat. Așadat puteți renunța la colorant și veți obține un blat cu cacao. Eu m-am inspirat de la Jamilla si Olguta (pastry workshop) pentru blat si am pus o lingurita de bicarbonat si una de praf de copt si mi-a iesit blatul prea gaurit (din punctul meu de vedere). De obicei folosesc doar praf de copt la blaturi (sau nu pun deloc) si iese mai bine blatul.
Pentru creme m-am inspirat de la Dia și-i mulțumesc pentru idei și o pup.
Se mixează untul cu zahărul măcinat până când se obține o cremă pufoasă, se adaugă apoi pe rând ouăle, mixând dupa fiecare. Peste crema de unt se pune cacaoa si colorantul, apoi alternativ făina si kefirul. Se tapetează tava (23cm) cu hârtie de copt, se ung pereții cu unt și se toarnă compoziția. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit pentru 45-50 de minute, până când trece testul cu scobitoarea. Se răstoarnă blatul pe un grătar și se lasă să se răcească. După ce blatul s-a răcit complet se taie în trei, pe orizontală.
Se storc portocalele și se folosesc 200 ml din sucul obținut. Gălbenușurile și ouăle întregi se mixează cu zahărul măcinat, apoi se toarnă sucul de portocală. Se pune amestecul de ouă pe baie de aburi și se amestecă tot timpul până când compoziția s-a îngrosat (Cam 10 minute a durat), apoi se lasă să se răcească. Se hidratează gelatina în 30ml apă rece,apoi se topește pe baie de aburi, se lasă să se răcorească și se pune peste crema de ouă și se omogenizează. Se lasă să se răcească și se mixează frișca pe jumătate, apoi se încorporează crema de portocale și se omogenizează.
Pe un platou se pune primul blat, în interiorul unei inel reglabil, apoi se toarnă 450 g din mousse-ul de portocale și se dă la rece pentru 15-20 de minute. Se scoate platoul și se pune al doilea blat și se dă la rece. Crema rămasă se păstrează pentru ornat tortul.
Între timp se pregătește mousse-ul de zmeură.
Fructele se pun la fiert cu 2 linguri de zahar, pentru 10 minute. Se ia vasul de pe foc și se trec fructele printr-o sită deasă pentru a elimina semințele. Se lasă să se răcorească complet.
După ce s-a răcit sosul de zmeură, se pune gelatina la hidratat în 50 ml de sos, apoi se topește pe baie de aburi și se lasă să se răcorească. Se amestecă cu restul de sos de zmeură și se lasă să se răcească.
Se mixează frișca pe jumătate apoi se adaugă sosul de zmeură și se omogenizează compoziția. Se scoate platoul din frigider și se toarnă peste al doilea blat. Se lasă să se întărească 10 minute în frigider, apoi se scoate platoul și se așează al treilea blat peste crema de zmeură. Se lasă tortul în frigider minim 2 ore sau peste noapte.
Se scoate platoul și se trece cu un cuțit pe marginea tortului, apoi se îndepărtează inelul reglabil.
Se mixează crema mascarpone cu zahărul, timp de un minut, apoi se toarnă frișca lichidă deasupra și se mixează până când se omogenizează și se întărește. Nu se exagerează cu mixatul. Se îmbracă tortul cu un strat subțire de cremă și se ornează după imaginație.
Eu am folosit și crema de portocale rămasă.