Desert tort buturuga de Craciun

de RuxyRux in Torturi, 10 Ian 2021 | 4010 vizualizari

 

Blat pufos insiropat, crema de cafea, ciocolata si vanilie, iata descrierea unui tort irezistibil care de Craciun a cucerit gusturile si inimile tuturor!
 
,,Retete festive de iarna,,
 
An Nou minunat dragii mei bucatarasi!

 

INGREDIENTE

Blat:
  • 4 galbenusuri si 1 ou
  • 20 gr. zahar pudra
  • vanilie
  • un praf de sare
  • 60 ml ulei
  • 60 ml lapte
  • 100 gr. faina
  • 10 gr. amidon
  • 1 lingurita cacao
  • 2 linguri apa fierbinte
  • 4 albusuri
  • 80 gr. zahar
Sirop pentru o sigura foaie:
  • 50 ml cafea espresso
  • 50 ml lapte
  • 20 gr zahar
Crema cafea:
  • 300 ml lapte
  • 200 ml cafea espresso
  • 4 oua
  • 100 gr. amidon
  • 150 gr. zahar brun
  • 200 ml frisca lichida
Crema de vanilie:
  • 500 ml lapte
  • 4 oua
  • 100 gr. amidon
  • 150 gr. zahar
  • vanilie( extract sau zahar vanilat ce doriti)
  • 200 ml frisca lichida
Glazura:
  • 120 gr. ciocolata cu lapte
  • 120 ml frisca lichida
Decoratiuni pentru tort
Portii: 1
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort buturuga de Craciun:

Se separa ouale, se pun 4 albusuri intr-un bol si galbenusurile plus un ou intreg in alt bol.

Intr-un bol mare se pune laptele, apoi uleiul si praful de sare, se adauga cele 20 de gr. de zahar si se mixeaza cu un tel, se pune mai intai faina, apoi si amidonul,  ambele cernute printr-o sita, se amesteca pana la omogenizarea completa. Se adauga galbenusurile si se mixeaza putin.

Intr-un bol mic se pune cacaoa si apoi apa fierbinte sa amesteca bine si se lasa la racit.

Se mixeaza albusurile( cele 4) cu 80 de gr. zahar adaugat in cateva transe, pana ce obtinem o bezea ferma. Se amesteca bezeaua obtinuta cu o spatula usor prin invaluire in compozitia de galbenusuri( bolul mare).

Se iau din total 200 gr de aluat in care amestecam cacaoa, apoi se toarna intr-o tava tapetata cu foaie de copt cu dimensiunile aprox. 27/35. Incercati sa faceti foaia putin mai grosuta, altfel poate deveni uscata.

Restul de aluat se pastreaza si dupa ce vom coace prima foaie, o vom scoate,  vom tapeta din nou cu pergament si il vom turna in tava, apoi vom proceda ca la primul blat ( eu nu am avut doua tavi la fel).

Am copt blaturile la 180 de grade pana ce au trecut testul scobitorii, va sfatuiesc sa nu deschideti usa cuptorului primele 15 min. Blatul la mine a stat 16 minute la cuptor.

Cand blaturile erau inca calde, le-am desprins usor de pe foaia de copt si le-am intors pe o alta hartie pergament noua.

Puteti prepara cremele cu o zi inainte pentru a va usura munca daca doriti.

Crema de cafea:

Pentru acesta crema aveti nevoie de timp si rabdare, o veti amesteca continuu altfel exista riscul sa o afumati si desigur sa o aruncati.

Am pus intr-un vas larg pe foc laptele si cafeaua sa se infierbante usor.

In bolul mixerului am pus ouale, zaharul si amidonul, am mixat bine, apoi am adaugat laptele cu cafea fierbinte, am continuat sa amestec usor cu un tel,  usor, apoi am turnat inapoi in vas( ideal este sa-l spalati bine inainte), punandu-l la foc mic amestecand permanent pana ce a inceput sa se ingroase.

Am tras vasul de pe foc, am adaugat frisca lichida, apoi am pus din nou la foc si am mai dat un clocot, am amestecat bine cu telul. 

Crema am racit-o complet apoi am mai mixat-o pana ce s-a omogenizat perfect.

Crema de vanilie am preparat-o in acelasi mod.

Siropul l-am preparat de doua ori,  cate unul pentru fiecare blat,  amestecand cafeaua fierbinte, laptele si zaharul.

Am preparat glazura de ciocolata amestecand frisca lichida cu ciocolata pe baie de aburi, apoi am racit-o complet, o puteti pune la congelator cateva minute sau la frigider..

Asamblarea:

Blatul alb l-am insiropat numai prin pensulare cu o pensula de patiserie, chiar daca ne va ramane sirop nu-l vom pune pe tot, blatul trebuie sa fie doar foarte usor insiropat.

Pe blatul alb insiropat am pus crema de cafea, pe blatul de cacao, dupa insiropare am pus crema de vanilie.

Am taiat in 5 fasii egale pe lung fiecare blat. Puteti taia si in patru daca doriti un tort putin mai inalt.

Am, desprins prima fasie, am facut-o sul si am asezat-o sub forma de rulou in mijlocul platoului ca in imagine. am continuat cu o fasie de fiecare culoare,  o fasie alba , o fasie de blat cu cacao, pe care am invaluit-o inconjurand in cerc ruloul din mijloc. Poate fi mai greu la inceput pana ce prindeti miscarea, apoi devine simplu.

Dupa ce ati terminat, dati tortul la congelator zece minute ca sa puteti lucra cu glazura pe margine.

Asezati glazura, apoi cu o furculita( eu am avut un pieptan special) faceti forma de buturuga pe margine.

Din glazura ramasa am preparat acele bomboane de ciocolata pe care le-am pus deasupra.

Decorati dupa bunul plac si dati tortul la rece peste noapte.

Cand serviti tortul nu-l lasati mult timp la temperatura camerei( eu asa am patit, nu a mai avut loc la frigider, iar pe terasa a fost destul de cald),  este posibil sa devina mult prea moale pentru a-l taia.

Eu am preparat tortul de doua ori, in doua variante si il voi repeta cat de curand.

Va asigur ca este un tort minunat, spectaculos, memorabil,  cu un gust extraordinar!

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort buturuga de Craciun" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

ieri la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

Rețetă de chec de post – Desert pufos și aromat

pe 20.11 la 10:44

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort cu menta