Desert guguluf cu albusuri si fructe confiate

de RODIMUR in Prajituri, 1 Feb 2019 | 3105 vizualizari

 

Din albușurile care mi-au rămas de la creme și maioneze am făcut destul de repede, o prăjitură cu fructe confiate. A ieșit foarte bună, economică și mi s-a părut chiar consistentă, exact ce trebuie lângă o ceașcă de ceai, dimineața, sau seara...
Am socotit câte 2 bucăți/porție, dar fiecare poate porționa prăjitura cum vrea.

 

INGREDIENTE

  • 10 albușuri
  • 200 grame de zahăr pudră
  • 2 plicuri de vanilie
  • 1 plic de praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 125 grame de făină albă
  • 1 linguriță de coajă de lămâie
  • 200 grame de fructe confiate
  • unt pentru uns tava de copt
  • Pentru decor:
  • 1-2 linguri de zahăr pudră
Portii: 10
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert guguluf cu albusuri si fructe confiate:

Albușurile se mixează cu un praf de sare, până ce încep să crească. Atunci se adaugă zahărul pudră, puțin câte puțin, vanilia și apoi coaja de lămâie, mixând întruna.

Când compoziția a crescut mult și este bine legată, consistentă, iar zahărul nu se simte, se adaugă simultan, mixând mereu, atât fructe confiate, cât și făina amestecată cu praful de copt, până ce se încorporează toate ingredientele.

Se unge tava de copt cu unt și se toarnă compoziția, nivelând-o frumos la suprafață.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie și când prăjitura a crescut în tavă și s-a rumenit frumos, se scoate tava din cuptor.

Se lasă prăjitura puțin să se răcorească și apoi se scoate  din tavă și după ce se răcește complet se pudrează cu zahăr pudră și se porționează, după preferință.

TIPS-URI

1

Dacă albușurile sunt scoase de la congelator, trebuie lăsate mai întâi să se decongeleze complet, înainte de a fi mixate.

2

Compoziția se mixează întruna, până la sfârșitul preparării ei.

3

Amestecați făina cu praful de copt și încorporați-o simultan cu fructele confiate, puțin câte puțin.

4

Decorați prăjitura cât timp este fierbinte, pentru ca zahărul pudră să adere mai bine.

5

Nu porționați prăjitura înainte de a se răci complet.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert guguluf cu albusuri si fructe confiate" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Desert biscuiti spritati, cu aroma de vanilie