Cand eram copil, Iaiaca mea (bunica) ne facea o crema de lapte cu cacao, un deliciu. O turna in cestile de la un set de ceai, iar noi savuram tacticos cate o portie.
Anii au trecut, Iaiaca mea nu mai e, dar amintirea ei si a acestui desert atat de simplu si atat de gustos, le resimt si acum.
Într-un vas cu bază groasă, se cern ingredientele uscate: făina, zahărul, cacaua și aroma. Eu am folosit semințe de vanilie. Se amestecă bine.
Se adaugă laptele (preferabil să fie fierbinte, dar merge și rece), amestecând continuu până la omogenizare, astfel vom avea o compoziție fină, fără cocoloașe.
Se transferă vasul pe foc, se amestecă în continuu cun un tel până când crema capătă consistență. Se mai lasă puțin pe foc, apoi: fie se oprește focul și se toarnă crema în recipiente rezistente, fie se adaugă ciocolată și se amestecă în continuare până se topește și se încorporează frumos, după care se toarnă în recipiente. Daca adaugati ciocolata, va avea mai multa consistenta. Eu va recomand sa gustati inainte de a adauga ciocolata, ca sa vedeti daca va place.
Se lasă la temperat, apoi se pun recipientele cu cremă la rece, în frigider. Se servește rece, simplu sau cu un moț de smântână dulce.
Crema la ceașcă este un desert simplu, ușor de pregătit și delicios!
Să vă fie de folos!
1
Am testat si varianta cu amidon si cred ca aduce mai mult cu o budinca mai light, nu asa cremoasa de la faina si ciocolata. Cred ca ar merita sa incercati si varianta aceasta ;)