Desert biscuiti Urechile lui Aman

de Catalina L in Dulciuri, 12 Mar 2017 | 6539 vizualizari

 

Astazi, in calendarul evreiesc, este sarbatoarea de Purim. Sărbătoarea evreiască Purim reprezintă un moment foarte aşteptat şi cu totul aparte, datorită tradiţiilor şi obiceiurilor specifice acestor zile de veselie. Purimul este o sărbătoare în care primează bucuria comuniunii cu cei dragi, precum şi simţul de solidaritate socială cu cei aflaţi în nevoi. Fiecare familie împodobeşte cunoscutele „coşuri de Purim“, în care se pun alimente şi diferite cadouri şi pe care le împarte fie cunoscuţilor, fie celor săraci. Tot acum, copiii primesc daruri băneşti din partea părinţilor, aşa numiţii „bani de Purim“. De asemenea, există bucate tradiţionale care se prepară numai cu prilejul acestei sărbători. O delicatesă obişnuită pentru Purim este Humentaschen (cunoscută sub numele de urechile sau buzunarele lui Aman). Aceste prăjiturele tringhiulare umplute cu gem sau cu seminţe de mac, miere şi nuci, trebuie să reprezinte pălăria cu trei colţuri a lui Aman. sursa: http://ziarullumina.ro  
Pentru umplutura, am utilizat o dulceata de lux Mincemeat primita cadou de la o buna prietena de-a mea.
Este excelenta pentru acest tip de biscuiti caci contine fructe uscate: stafide, smochine, merisoare, caise, migdale, alune etc si este in acelasi tip foarte parfumata cu rom sau coniac, scortisoara etc.
Ca sa va faceti o idee aveti aici o reteta gasita pe internet
Bineinteles puteti utiliza orice alta dulceata sau gem :)
http://blogulluicatalina.blogspot.com/2017/03/biscuiti-urechile-lui-aman.html
 
 
 

 

INGREDIENTE

  • 250 g de faina
  • 100 g de zahar
  • 125 g de unt taiat bucatele
  • 1 ou
  • 1 plic de zahar vanilat
  • 1/2 plic de praf de copt
  • migdale feliate
  • zahar pudra
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert biscuiti Urechile lui Aman:

Intr-un castron, frecati oul cu zaharul si zaharul vanilat.

Adaugati faina amestecata cu praful de copt si amestecati.

Puneti bucatelele de unt si cu mana frecati si formati un aluat.

Inveliti bula de aluat in folie alimentara si dati la rece 1 ora.

Scoateti aluatul si-l l intindeti pe un plan farinat.

Taiati cercuri cu ajutorul unei forme sau al unui pahar.

Puneti in centru umplutura dorita si inchideti aluatul in 3 colturi, dand forma unei urechiuse. 

Puneti-le pe o tava acoperita de hartie de copt.

Puneti migdale feliate in mijloc, daca doriti si dati la cuptorul incalzit la 180°C, timp de 15-20 de minute.

Lasati sa se raceasca si pudrati cu zahar.

Sunt nemaipomeniti, va asigur ! Au plecat atat de repede, incat m-am decis sa refac  :) Cu dulceata de zmeura de data aceasta.


 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert biscuiti Urechile lui Aman" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Halva de casa