Desert bezele Panda

de RODIMUR in Dulciuri, 20 Sep 2020 | 2411 vizualizari

 

Pentru că fac adeseori maioneză și creme, îmi rămân multe albușuri pe care, dacă nu le prepar imediat, le păstrez un timp în congelator. De cele mai multe ori fac bezele, care ne plac mult și care se fac relativ ușor. Singura problemă este consumul mare de gaz pentru coacerea lor și supravegherea atentă, ca să nu se ”bronzeze” prea tare...
De această dată am folosit niște chipsuri de ciocolată pentru decor și bezelele și-au primit denumirea de deplin meritată. În plus, au fost crocante la exterior și moi (fără a fi lipicioase) la interior. Cred că chipsurile de ciocolată au avut un rol hotărâtor în această privință...
Din ingredientele de mai jos am făcut două tăvi de bezele, ceva mai mari decât de obicei (52 de bucăți), cam câte 6-7/porție.

 

INGREDIENTE

  • 4 albușuri
  • 150 grame de zahăr pudră
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • 1 praf de sare extrafină
  • 1 lingură de zeamă de lămâie
  • 1 lingură de amidon alimentar (opțional)
  • Pentru decor:
  • chipsuri (fulgi) de ciocolată
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert bezele Panda:

Albușurile se mixează cu sarea și când încep să ia volum, se adaugă zeama de lămâie și apoi zahărul pudră, treptat, câte o lingură. 

Se mixează întruna, până ce compoziția se leagă tare, este lucioasă și nu se mai simte zahărul. Atunci se adaugă amidonul alimentar și se mai mixează încă 2 minute.

Se pune compoziția în poș și se șprițează bezelele, de dimensiuni ceva mai mari, în tava prevăzută dinainte cu hârtie de copt.

Se decorează bezelele cu chipsuri (fulgi) de ciocolată și se dă tava la cuptorul preîncălzit, la cea mai redusă temperatură. Se lasă deschisă ușa de la cuptor și bezelele se coc astfel timp de 90 de minute.

După acest interval de timp, bezelele se scot din cuptor și se depozitează într-un loc uscat și răcoros, eventual în recipiente închise ermetic.

TIPS-URI

1

Dacă folosiți albușuri de la congelator, trebuie să le scoateți din timp, ca să se decongeleze natural.

2

Albușurile vor crește mai repede și mai frumos, dacă vor fi mixate mai întâi cu un praf de sare extrafină.

3

Ar fi bine să folosiți zahăr pudră, nu zahăr tos. Astfel, prepararea bezelelor va dura mai puțin și destul de repede nu se vor mai simți cristalele de zahăr.

4

Amidonul alimentar este opțional, mai ales dacă folosiți zahăr pudră.

5

Decorați bezelele cu chipsuri (fulgi) de ciocolată, înainte de a le da la cuptor.

6

Coaceți bezelele la temperatura cea mai redusă și lăsați deschisă ușa de la cuptor. Astfel, ele se vor coace frumos și nu se vor ”bronza” prea ușor.

7

Păstrați bezelele într-un loc uscat și răcoros, eventual în recipiente închise ermetic.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert bezele Panda" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (19)

RODIMUR 1

28.09.2020, 17:49

Mulțumesc frumos, Daniela!

RODIMUR 1

28.09.2020, 17:50

Mulțumesc frumos, Oana!

Rocsi 1

28.09.2020, 19:50

Sunt simpatice foc! As servi cateva!

COMENTEAZA

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Tort cu mac si glazura de lamaie