Couscous-ul bunicii

După ce se uscau biluțele de couscous, acestea erau spălate în două ape intr-o  oală mare ( bunica mea a avut patru copii și nu avea oale mici) și amestecate cu mâna. Lăsa apoi couscous-ul vreo zece minute să se hidrateze.Trecea degetele prin  boabele de couscous ca să nu se strângă în bulgări, le stropea cu ulei de floarea soarelui și amesteca întregul conținut cu mâinile.

Punea apă la fiert într-o oală( bineinteles foarte mare) și când începea să fiarbă așeza deasupra o sită de metal  peste care uneori punea o bucată de tifon. Couscousul era turnat în acea sită pusă la baie de aburi timp de 20 de minute.

Așeza couscousul într-un lighean și-l lăsa să se răcorească până putea să-l manevreze cu mâinile. Amesteca puțină sare într-o cană de apă fiartă și turna jumătate peste couscous. Incet, cu ajutorul mâinilor, separa boabele mângâind fiecare bob in parte. Turna apoi apa rămasă în cană și repeta procedeul până cănd boabele își dublau volumul. Mângâierea era „E-SEN-ȚI-A-LĂ”, după părerea bunicii mele, la fel  ca „mângâierea” cu palma sau nuiaua cu care mă articula când nu vroiam sub nicio formă să ascult de vorbă bună, dar ce putea să știe o troglodită ne-europeană ca ea!? De parcă eu ,nepotul ei, eram vreun pui de occidental sau nord–european ca să înțeleg mereu  vorba bună și să execut întocmai, fără niciun ajutor coercitiv!?! Nu zic nu, poate după cel puțin una-două generații intens educate o să ajungem și noi să înțelegem fără a fi ajutați de mijloacele de coerciție. Mai înainte de asta ardem etapele și formăm generații fițoase care vor mereu să facă tot ce le trece prin cap... Să dea Dumnezeu să mă înșel și să vină autoritățile la mine acasă pentru că mi-am educat copiii si cu ajutorul mijloacelor coercitive(de parcă o instituție poate suplini dragostea părinților și poate forma un om complet, nehandicapat de lipsa atmosferei din familie)!.. Așa cum după fiecare bătaie începea să mă mângâie, așa mângâia din nou couscous-ul cu apa si sare, dupa care il lăsa să se răcească complet.

In timp ce se răcea couscous-ul, prepara sosul de legume.

Mai intâi pregătea supa de pasăre de curte. Fierbea bucățile de carne în apă cu puțină sare, după care scotea carnea din supă  și o prăjea.

Călea legumele tocate grosier (ceapa, morcovul, țelina, ardeii grași și roșiile decojite). Turna apoi supă de carne cât să acopere legumele și le lăsa la fiert pentru 30 de minute, până când lichidul se evapora și  obținea  un sos gros de legumele. Putem adăuga puțin piper ( sau ghimbir, că azi avem... ) 

Rețeta bunicii trăiește doar în amintirile mele...

Eu am folosit couscous din comerț și nu l-am supus la baia de vapori. L-am fiert, pur și simplu, în supă de carne de pasăre în care am adăugat un praf de piper și am completat gustul de sare. La nevoie se adaugă supă fierbinte până ce boabele de couscos devin moi ( ca la pilaf ).  La 250 g couscous am folosit 5 căni de supă , dar cantitatea de supă depinde de tipul de couscous folosit. 

Servim couscous-ul alături de sosul cu legume si bucăți prăjite de pasăre de curte.

La această rețetă, care m-a supus unor grele încercări, am fost cand pilot, când copilot, dar mai mult povestitorul ce ține minte obiceiuri din vremurile de altădată.

Multe păcate a avut bunica din partea tatălui meu, dar răbdarea nu i-a lipsit nici când își aștepta soțul ce a trebuit să plece în cel de-al doilea război mondial și să se întoarcă acasă străbătând continentul nostru însângerat în timp ce se ferea de nemți( în tabăra cărora fusese până la acea mult lăudată „întoarcere a armelor” ) dar și de rușii care au ras o jumătate de continent într-un uriaș efort ce s-a numit mai târziu ” Marele Război pentru Apărarea Patriei”!

V-am spus acest amănunt pentru a înțelege că soți separați de distanțe uriașe au mai fost și în condiții mult mai grele ca cele de astăzi, dar oamenii de atunci aveau răbdare și încă multe alte calități de care noi nici măcar nu am auzit darămite să le mai si avem...

Si mai vreau să vă spun ceva: bunica din partea tatălui meu nu a fost preferata mea, dar minunile care ieseau din mâinile ei noduroase și arse de leșia cu care altădată se spălau rufele , precum și povestea ei discretă de dragoste pentru un soț care s-a întors bolnav din război și a murit de tânăr, mă fac și acum să am ochii încețosați în timp ce vă tastez o rețetă de pe vremea când oamenii încă știau să trăiască demn în ciuda greutăților vieții.