Brânzoaice sărate - Rețeta savuroasă dobrogeană

de Bucataras in Aperitive / Garnituri, 23 Ian 2025 | 1379 vizualizari

 

Andra Mihail ne împărtășește rețeta de branzoaice sărate, prăjite în baie de ulei, așa cum se fac în zona ei dobrogeană.
Pentru aceste Brânzoaice sărate - Rețeta savuroasă dobrogeană, sunt necesare ingredientele următoare: făină, drojdie, telemea, brânză de vaci, ouă.   

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente Brânzoaice sărate - Rețeta savuroasă dobrogeană
  • aluat:
  • 400 g făină de grâu
  • 5 g drojdie uscată
  • 1 linguriță sare
  • 1 linguriță zahăr
  • 25 ml ulei
  • 200-250 ml apă călduță
  • 1 lg oțet
  • 400 g telemea
  • 100 g brânză de vaci
  • 3 ouă
  • sare, după gust
  • ulei pentru prăjit
Portii: 9
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Brânzoaice sărate - Rețeta savuroasă dobrogeană:

Cum se prepara aceste Brânzoaice sărate - Rețeta savuroasă dobrogeană:

Pune făina în bolul robotului, adaugă drojdia uscată și amestecă ușor. 

Pune sarea, zahărul, apoi adaugă apa călduță, oțetul și putin ulei.

Începe frământarea de la o viteză mică, apoi, pe măsură ce se omogenizează ingredientele, poți mări viteza. Încorporează și restul de ulei. 

Scoate aluatul și pune-l în alt bol mare, apoi acoperă-l cu folie alimentară și lasă-l la dospit până își dublează volumul.

Între timp, rade telemeaua și pune-o într-un bol, adaugă brânza de vaci și ouăle. Amestecă bine toate ingredientele și potrivește gustul cu sare, dacă e nevoie.

Scoate aluatul pe un blat de lemn înfăinat și împarte-l în 8 -9 porții. Modelează fiecare porție sub formă de bilă, apoi întinde-o în strat subțire și așază o lingură de umplutură de brânză. Pliază aluatul și formează o plăcintă pe care o sigilezi la margini cu ajutorul unei furculițe.

Procedează la fel cu toate, apoi prăjește plăcintele pe ambele părți, în baie de ulei încins. Scoate-le pe un platou cu hârtie de masă ca să absoarbă excesul de ulei. 

Servește-le calde, sunt absolut grozave!

Poți încerca și varianta dulce de Placinte cu branza dulce, foarte gustoase sau poți încerca și varianta de Placinte cu carne, foarte ușor de preparat și gustoase.

Îți recomandăm și rețeta de Placinte cu spanac si branza, un aperitiv excelent.


Daca ti-a placut reteta noastra "Brânzoaice sărate - Rețeta savuroasă dobrogeană" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Placinte cu branza si cascaval la tigaie