Am făcut iar amandine, dar de data aceasta o altă reţetă, pe care am tot văzut-o pe la Miha şi Gabi, dar nu numai. Pot spune, cu mâna pe inimă, că este cea mai bună amandină pe care am mâncat-o vreodată. Ştiu că reteţa de bază, ca să o numesc aşa, se află pe mai multe bloguri, dar din mândrie personală :)) o voi posta şi eu.
Blatul l-am preparat aşa: am separat albuşurile de gălbenuş şi le-am bătut spumă tare. Am adăugat apoi zahărul şi am mixat continuu. Gălbenuşurile le-am amestecat cu uleiul şi esenţa de rom şi apoi le-am pus peste albuşuri amestecând continuu. Făina am amestecat-o cu cacao şi praful de copt şi le-am pus câte puţin peste spuma de albuşuri, mixând între timp. Am pus totul în tavă şi am dat la cuptor. Am făcut proba cu scobitoarea pentru copt. Am lăsat blatul la răcit, după care l-am tăiat în două.
Între timp, până s-a răcit blatul, am lucrat crema aşa: untul l-am topit puţit şi apoi am adăugat zahărul şi l-am mixat până a început să devină spumos, spre tare. Am adăugat gălbenuşurile pe rând şi apoi cacao. La urmă am pus şi esenţa de rom şi am dat la frigider.
Separat (pentru a face siropul) am pus pe foc apă cu zahărul şi le-am fiert puţin după care am adăugat şi pliculeţul de capuccino. Am tras de pe foc şi am lăsat la răcorit.
Apoi am trecut la asamblat. Adică...blatul rece şi tăiat l-am însiropat foarte bine şi l-am umplut cu cremă. Am dat la frigider pentru câteva ore, cel mai bine e să îl lăsaţi peste noapte.
Glazura am făcut-o cam aşa: am pus pe foc frişca lichidă şi am rupt ciocolata în mai multe bucăţi şi le-am topit. Apoi le-am turnat peste blatul asamblat, gata scos de la rece.
Cam asta e povestea amandinei..o prăjitură...fenomenală!, mult mai bună şi mai soft ca prima variantă.