Desert placinte Bostanei

de RODIMUR in Dulciuri, 7 Mai 2020 | 4652 vizualizari

 

Când eram mici, bunica ne oferea uneori bostănei din aceștia și noi eram foarte bucuroși, pentru că ne plăcea mult aspectul lor. Erau niște plăcințele cu dovleac, al căror nume vine de la umplutura lor: la noi, în Moldova dovleacul se numește ”bostan”.
Am vrut de mult timp să fac aceste plăcințele cu aromă de copilărie și deși mi-am procurat dovleacul plăcintar încă din Postul Paștelui (căci voiam, inițial, să folosesc un aluat de post) abia acum am reușit să le fac și mă bucur că am amânat acest moment: plăcințelele sunt mai gustoase cu aluat de dulce și au un aspect minunat, fiind unse cu ou.
Din ingredientele de mai jos am făcut 16 plăcințele bostănei, în două reprize. Nu puteam pune două tăvi deodată la cuptor, dacă voiam ca plăcințelele să fie perfecte. Așa că am preparat mai întâi o jumătate din cantitatea de aluat, iar pe cealaltă am lăsat-o în așteptare, sigilată în folie alimentară.
Am făcut umplutura dintr-un dovleac plăcintar care avea, curățat de coajă și de semințe, 800 grame (885 grame inițial), dar nu am folosit toată cantitatea pentru bostănei.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 550 grame de făină albă
  • 10 grame de drojdie proaspătă
  • 75-100 grame de zahăr tos
  • 1 ou
  • 50 grame de unt
  • 250 ml de lapte cald
  • 1 praf de sare extrafină
  • coaja de la 1 lămâie (opțional)
  • 1 lingură de ulei de floarea soarelui
  • Pentru umplutură:
  • 800 grame de dovleac plăcintar (curățat)
  • 150 grame de zahăr tos
  • 1 plic de vanilie
  • 1-2 lingurițe de scorțișoară
  • 60-75 grame de stafide aurii
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • Pentru decor:
  • 1+1 gălbenușuri
  • 1+1 linguri de ulei de floarea soarelui
  • semințe de dovleac
Portii: 16
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert placinte Bostanei:

Pentru aluat, se pune făina albă în vasul pentru frământat și se face o adâncitură în mijloc, în care se pun: drojdia mărunțită, oul, zahărul, untul moale, coaja de lămâie și vanilia. Sarea se presară pe făina din jurul adânciturii în care s-au pus celelalte ingrediente, ca să nu intre în contact direct cu drojdia.

Se amestecă mai întâi ingredientele din mijlocul vasului de frământat, cu puțin lapte cald, până ce se dizolvă atât zahărul, cât și drojdia. Apoi se adaugă tot laptele, puțin câte puțin și se încorporează toată făina. La urmă se adaugă o lingură de ulei de floarea soarelui și se mai frământă puțin, până ce aluatul devine elastic și nelipicios.

Se acoperă aluatul cu un șervet curat și se lasă la dospit, la căldură, într-un loc ferit de curenții de aer rece.

Între timp se face umplutura. Se spală dovleacul, se curăță de coajă și de semințe, după care se dă prin răzătoarea mare și se pune într-o cratiță cu două linguri de ulei de floarea soarelui. Se adaugă zahărul și vanilia și se călește dovleacul, la foc mediu, până ce scade lichidul și umplutura devine legată.

Se ia cratița cu umplutura de pe foc și după ce se mai răcorește puțin, se adaugă scorțișoara și stafidele, opărite în prealabil și ținute câteva minute în esență de rom. Se omogenizează umplutura și se lasă în așteptare, până ce se va pregăti aluatul.

Se pregătesc legături din fire mai groase de bumbac, de culoare albă, de 25-30 cm lungime, câte 3 pentru fiecare plăcințică. (Neavând fire groase de bumbac în casă, eu am folosit fire de macrame, puse în 4 și legate la capete).

Când aluatul și-a dublat volumul, se răstoarnă pe planșeta înfăinată și se mai frământă puțin, pentru eliberarea bulelor de aer. Se împarte aluatul în două bucăți similare și una dintre ele se sigilează în folie alimentară, pentru a fi preparată mai târziu.

Din aluatul rămas pe planșetă se porționează 8 bucăți egale, din care se formează biluțe.

Se ia câte una, se întinde o foaie rotundă, cu grosimea de 2,5-3 mm și în mijlocul ei se pune o lingură încărcată de umplutură. Se formează un pachețel, adunând deasupra și lipind marginile foii de aluat, după care se depune pe planșetă, cu partea lipită în jos, până ce se fac toți bostăneii.

Se întinde pe planșetă o legătură/un fir de bumbac, la orizontală, iar peste el, de-a curmezișul se pun două alte fire, în X. Se ia o plăcințică, se dă prin făină, la bază, după care se pune pe mijlocul firelor de bumbac, acolo unde ele se unesc. Se leagă firele, două câte două, deasupra, peste plăcințică, dar lejer, nu strâns. Dacă legăturile sunt alcătuite din mai multe fire, se răsucesc, înainte de a fi legate.

După ce se leagă lejer toate cele trei fire, se taie capetele și plăcințica se depune în tava prevăzută cu hârtie de copt.

Se procedează la fel, până ce se fac toți cei opt bostănei.

Se acoperă bostăneii cu un șervet curat de bumbac și se lasă 10 minute să mai crească puțin, după care se ung cu un gălbenuș amestecat cu o lingură de ulei. Celălalt gălbenuș va fi amestecat cu ulei, când va fi făcută cea de-a doua tranșă de bostănei.

După ce se ung bostăneii cu gălbenuș, se dă tava la cuptor, la temperatură medie, până ce se rumenesc frumos. Atunci se scoate tava din cuptor și se lasă bostăneii să se răcească, după care se taie cu un foarfece de bucătărie legăturile/firele de bumbac și se desfac cu grijă, ca să nu se rupă, mai ales la bază, unde se lipesc mai tare de aluat. 

Decorați fiecare bostănel cu câte o sămânță de dovleac, pusă în mijlocul lui.

După ce se dă la cuptor prima tavă cu bostănei, se poate face cea de-a doua tranșă, conform aceluiași ritual. Cât timp se coc primii bostănei, ceilalți vor fi gata, preparați, legați, crescuți și unși, numai buni de dat la cuptor.

Urmăriți în fotografiile atașate întregul ”proces tehnologic”.

TIPS-URI

1

Pentru ca aluatul să crească frumos și repede, ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, drojdia trebuie să fie proaspătă, iar laptele să fie cald, nu fierbinte.

2

Sarea nu trebuie să intre în contact cu drojdia ca să nu o dezactiveze.

3

Pregătiți din timp legăturile pentru bostănei. Folosiți fire groase, de bumbac. Firele subțiri pot tăia aluatul, așa că va trebui să folosiți mai multe, răsucite. Eu am folosit fire de macrame, puse în 4 și legate la capete.

4

Nu faceți toți bostăneii deodată, ca să-i puteți supraveghea atent. Prelucrați mai întâi o jumătate din cantitatea de aluat, iar pe cealaltă lăsați-o în așteptare, într-o pungă de unică folosință.

5

Foile de aluat pentru bostănei nu trebuie să fie prea subțiri, ca să nu se crape, când vor crește în cuptor.

6

Înainte de a lega bostăneii, treceți-i cu baza prin făină, ca să nu se lipească prea tare de legături/fire, în timp ce se vor coace.

7

Folosiți numai fire de bumbac, pentru că cele sintetice s-ar putea topi la căldura din cuptor.

8

Nu legați strâns bostăneii, ci lejer, pentru că vor mai crește, înainte și mai ales după ce vor fi dați la cuptor și s-ar putea tăia.

9

Ca să ungeți prima tranșă de bostănei, pregătiți doar un gălbenuș cu o lingură de ulei. Dacă le veți pregăti pe amândouă, s-ar putea să se usuce, până când va trebui să ungeți bostoneii din a doua tranșă.

10

Țineți bostăneii în cuptor, până ce cresc și se rumenesc frumos. Nu-i lăsați să se ardă și să se usuce.

11

Tăiați legăturile/firele de bumbac numai după ce se răcesc bostăneii. Desfaceți firele cu grijă, ca să nu rupeți bostăneii, pentru că la bază, din cauza greutății lor, acestea se lipesc de aluat.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert placinte Bostanei" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tarta cu mere, nuca si suc de portocale

de oanapl 7

ieri la 16:24

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
cornuri cu gem