Sunt momente în viaţă când crezi că unele lucruri sunt foarte importante, că doar lor şi numai lor trebuie să le dai atenţie, că de ele atârnă totul, că restul sunt insignifiante. De prea multe ori noi oamenii supraevaluăm lucrurile mărunte, lăsând în umbră pe cele cu adevărat valoroase.
Sunt şi lucruri de care suntem dependenţi şi pentru care la momentul respectiv nu avem alternativă.
Astfel se face că în pruncie suntem dependenţi de alăptat şi legănat, universul copilului fiind marcat de aceste activităţi. Creştem şi mergând la grădiniţă credem că lumea întreagă se bazează pe construcţia cuburilor, pe zornăitul camioanelor de plastic şi pieptănatul păpuşilor. Apoi clasele primare sunt cele care ne descopereau nouă, celor maturi de astăzi, lucrul cu traforajul, iar celor de azi jocurile pe calculator, toţi copiii fiind obsedaţi, fiecare la timpul lui, de aceste jocuri ale copilăriei care devin de prea multe ori mai importante decât familia.
Nici perioada gimnaziului nu e de neglijat, pentru că personal îmi aduc aminte că jucam ore întregi de fotbal, eram vara mai tot timpul la scăldat şi iarna la sanie. Aceste lucruri mi se păreau a fi adevărata viaţă, nu concepeam ca cineva să schimbe ritmul, bioritmul acelor zile.
Normal că adolescenţa are ale priorităţi, freza de exemplu, cum stă părul, ore de privit în oglindă, lucru valabil pentru fete şi băieţi; probarea de ţinute şi ascultarea unui tip de muzică în cercul de prieteni care normal şi tipic vârstei sunt mai importanţi decât orice pe lume.
Trece timpul te trezeşti proaspăt căsătorit şi constaţi că cel de lângă tine este totul, până apare copilul care îţi schimbă opţiunea şi ai face orice pentru el. În această perioadă unii se căsătoresc cu jobul, orele de muncă şi dorinţa de afirmare depăşind orice alt sentiment.
Maturitatea îşi schimbă planul şi crezi că cel mai important în viaţă e să ai o casă mare şi o maşină belea, pentru care apar ratele la bănci şi firele albe de păr.
Şi uite aşa vine bătrâneţea. La tinereţe nici prin minte nu-ţi trece că poţi vreodată bătrân. Şi te gândeşti că odinioară erai ahtiat după lapte, apoi după sucuri, apoi o bere, o tărie, un vin, apoi gerovital, ceaiuri şi poate că iar lapte.
Înainte cădeai fără să te doară, fără să-ţi rupi nimic. Apoi te loveai şi chiar dacă te durea nu spuneai, apoi de doare fără se te loveşti şi te rupi fără să faci nimic.
Întrebarea mea este: ce e cel mai important în viaţă? În această ecuaţie L-am exclus pe Dumnezeu, deoarece în toate aceste perioade ale vieţii noastre El este o cantitate neglijabilă, din punctul nostru de vedere, deoarece în fiecare vârstă Dumnezeu nu este niciodată pe primul loc. Poate doar pe patul morţii, despre care nu am spus nimic.
Dacă vreţi, aşa ca un ajutor, vă spun ce zice Hristos: „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă”.
Deci ce e mai important în viaţă? Ghici ghicitoarea mea. Ce ziceti?
Ar fi bine să fie aşa cum spui tu, dar să fie ceva care vine din suflet, nu din frică ori obligaţie.
