Niciodată nu am avut o singură Românie şi nici nu vom avea atâta timp cât nu ne vom schimba toţi mentalitatea. Niciodată nu va fi România aşa cum ne-o dorim dacă nu vom fi noi aşa cum trebuie.Şi când ne dorim ceva bun pentru România, niciodată să nu mai spunem niciodată!
Există o Românie a celor care ne conduc, o ţară a politicienilor şi oamenilor de afaceri abonaţi la banii statului, după cum există şi o Românie a celor care depun un efort stăruitor atât în afaceri cât şi ca simpli angajaţi, efort cât se poate de cinstit în România noastră.
Nu trebuie să ne ascundem după degete. Există şi o Românie a ţiganilor cersetori, care tinde să devină majoritară. Par să fie o specie rezultată în urma încrucişării dintre o termită şi un sconcs, dar să fim cinstiţi până la capăt şi să recunoaştem că nu au distrus mai mult decât noi, cei care încă suntem majoritari.
Există încă şi România marilor valori universal recunoscute şi de aceea tot mai scumpe la vedere în locurile de baştină.
Avem o Românie împrăştiată în toată lumea. Şi ne mândrim cu voinţa ei îndârjită de a-şi face un rost în locuri de multe ori ostile şi mult prea îndepărtate de casă, dar există şi o Românie a cerşetorilor, hoţilor sau prostituatelor...
România reprezentată de sediile ambasadelor şi consulatelor, de guvern, parlament sau multe alte autorităţi este o Românie străină pentru mine şi probabil pentru mulţi dintre români de aceea nu am să mă gândesc la ea în această zi specială.
Simt că nu mai pot trăi în România de astăzi, chiar dacă nu am de ales, pentru că Româniile ce sunt stimulate să supravieţuiască în statul românesc îmi sunt nu doar străine ci chiar duşmane de moarte.Şi nu ştiu ce să mai fac, încotro să mă îndrept şi mă simt atât de străin de oamenii care îmi vorbesc limba maternă ca şi cum ar fi o imposibilă limbă străină.Îmi sunt aruncate în fata cuvinte intraductibile mie: spagă, hoţie, curvăsăreală între colegi si pe lângă şefi cel puţin rău intenţionaţi precum şi multe altele pe care nu vi le pot reda pentru că nici măcar nu le pot ţine minte din bun- simţ ce lor le pare un cuvânt străin.
Când mă gandesc la România in care eu incă pot să spun că traiesc, dar in care doar supravietuiesc multi dintre cei ce muncesc cinstit (la noi hotia este o muncă nobilă) si la cine sunt cei mai multi dintre românii recompensaţi de societate( unii ajunsi la varste inaintate) ajung să mă intreb: oare iadul este plin?
Pentru mine ziua de astăzi ce evocă un martiriu care pentru români nu s-a încheiat încă , este adevărata sărbătoare a tuturor românilor. De aceea refuz să mă gândesc la România în care trăiesc şi cu ochii minţii încerc să cuprind toate Româniile împrăştiate peste tot Pământul, asemenea unor mărgăritare, cu speranţa ce imi pare tot mai deşartă că într-una din ele îmi voi găsi şi eu locul.
La mulţi ani, România mea, oriunde te-ai afla!
