Campionatului Internațional de Gătit în Aer Liber, Hotel Unirea şi Piaţa Unirii. Din 17 martie!

Postat de Bucataras in Bucataras FoodPR pe 27 Feb 2012, 11:00

Articol pe placul a 3 bucatarasi
comenteaza
Campionatului Internațional de Gătit în Aer Liber, Hotel Unirea şi Piaţa Unirii. Din 17 martie!

 

Asociația Culturală Euro Est Alternativ organizează între  17 – 18 martie 2012, la Iași, Cupa Moldovei oferită de Zahăr Mărgăritar a evenimentului Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber. Ca și la celelalte ediții, organizatorii au invitat, pe lângă specialiști culinari din România și maeștri bucătari recunoscuți la nivel internațional. Printre invitați se numără următorii: Victor Belyaev (Președintele Federației Asociațiilor Bucătarilor din Rusia), Nikolai Baratov (Vice-Președintele Asociației Bucătarilor din Rusia), Guido Debono (Președintele Asociației Bucătarilor din Malta), Thomas Gugler (Președintele Asociației Bucătarilor din Arabia Saudită, antrenorul echipei olimpice de juniori din Germania), Reuven Harel (președintele de onoare al Asociației Bucătarilor din Israel), Jyrki Yli-Uotila (Președinte Eurotoques Finlanda), Elena Ciobanu (Președinte Asociația Catering Moldova), Răzvan Cucui (redactor-șef Bucătăria pentru toți), Cornelia Ghișoi (Lady Chef de România), Uică Mihai (prezentator TVR Timișoara), Cosmin Zidurean (prezentator TVR 1), Panayiotis Hadjisymeou (Președinte Euro Toques Cipru), Spyros Dimitriou (Asociația Bucătarilor din Serbia) și mulți alții.

Evenimentul se adresează atât bucătarilor profesioniști, ce au mai participat și la alte  competiții gastronomice și au experiență în acest domeniu, cât și amatorilor care gătesc din plăcere și vor să facă parte din această minunată experiență. Regulile sunt în conformitate cu standardele World Association of Chefs Societies, Asociația Culturală Euro Est Alternativ fiind membră a acestei organizații, evenimentul fiind certificat și respectând întocmai cerințele existente la nivel internațional. Într-o astfel de „întrecere a celor mai bune bucate” toata lumea are de câștigat și, cel mai important, de învățat!

Prima ediție a Cupei Moldovei, din anul 2011, s-a bucurat de un mare succes, publicul spectator fiind foarte încântat atât de spectacolul oferit pe scenă, cât și de preparatele minunate expuse.

La cea de-a doua ediție, două concursuri vor veni în întâmpinarea nevoii gospodinelor moldovence de a-și dovedi măiestria: Gospodina de Aur și Gospodina de Mărgăritar, ambele competiții fiind susținute de Mărgăritar. Dacă în primul caz gospodinele vor fi invitate să-și prezinte produsele conservate natural, în cel de-al doilea, ele vor trebui să prezinte un preparat dulce. Cele două titluri le vor onora pe doar două dintre gospodine, dar vor fi premiate și locurile 1,2 si 3! Organizatorii vor pregăti, în plus, cursuri de gătit. Astfel, pe data de 18 martie, în a doua zi de competiție, Lady Chef de România – Cornelia Ghișoi, va realiza un curs de gătit deserturi, oferit de Zahăr Mărgăritar, pentru toți cei ce își doresc să afle noi rețete și modalități de preparare a unor deserturi delicioase pentru cei dragi. De asemenea, pentru bucătarii profesioniști, în cadrul Hotelului Unirea, vor avea loc cursuri de bucătărie orientală, susținute de Chef Odeh Ali Abu El Hawa și cursuri de bucătărie germană, susținute de Chef Thomas Gugler, între 15 – 16 martie.

O surpriză mai mult decât plăcută o reprezintă spectacolul trupei SENSOR, ce vor concerta sâmbătă seara, 17 martie, înainte de Festivitatea de Decernare a Premiilor. Duminică seară, trupa de cover-uri – AL!AS, va încânta publicul de toate vârstele prin spectacolul oferit pe scena evenimentului.

            Toată lumea este așteptată să ia parte la cel mai mare eveniment gastronomic al anului!

Gospodina de Mărgăritar

Descriere: În perioada 17-18 martie, în cadrul Campionatului Internațional de Gătit în Aer Liber, Hotel Unirea şi Piaţa Unirii, te invităm cu un desert, două porții, care să cântărească minim 150 g fiecare și îți asiguri locul în competiția pentru titlu! Duminică, 18 martie, se va juriza și se va premia cea mai buna gospodină!  Premii surpriză te așteaptă! Înscrie-te şi tu! Primele 50 de persoane înscrise, beneficiază gratuit de cursurile oferite de Zahăr Mărgăritar şi Lady Chef de România, Cornelia Ghișoi, maestru în arta culinară! Contact pentru înscrieri la telefon: 0731 342 279. 

Simfonia Ceaunelor

prezentată de Restaurantul Naţiunilor

 

Descriere: În prima zi a competiţiei, respectiv ziua Preparatelor Culinare Reci (sâmbătă, 17 martie), organizatorii vor prezenta proiectul  Simfonia Ceaunelor. Proiectul se adresează publicului spectator prezent la eveniment. Se va amenaja o zonă delimitată în centrul acţiunii, faţă în faţă cu scena mare, spaţiu în care se vor amplasa 8 ceaune de capacitate mare, fiecare cu câte un arzător, în formă de cerc. În mijlocul cercului se va amenaja bucătăria dotată cu ustensile pentru bucătari, spaţiu unde specialiştii îşi vor pregăti ingredientele de faţă cu spectatorii. În fiecare ceaun se va găti un preparat specific unei ţări, iar bucătarii vor prezenta verbal în repetate rânduri reţeta pentru public. Alături de bucătari, actorul Justinian Radu va anima atmosfera în care aceştia vor presta. Se vor prezenta şi găti reţete din următoarele ţări:

1.     România – Zona Banatului, jurnalistul Uica Mihai va găti fasole cu ciolan afumat

2.     România – Zona Dobrogei, scriitorul Cosmin Zidurean va găti tochitură măcelărească

3.     Ungaria - Maestrul Mişi Janos, va găti tocană de cocoş

4.     Israel - Maestrul Reuven Harel, va găti Paella

5.     Republica Moldova, va găti tocană de porc cu mămăligă

6.     Uzbekistan , Asociaţia Bucătarilor din Uzbekistan va găti Plov (pilaf cu carne de pui)

7.     Suedia – Maestrul Kiss Tiberiu va găti ciorbă de peşte

8.     România – Zona Ardeal, Maestrul Călin Stan va găti gulaş

Coordonatorul proiectului va fi Maestrul Tiberiu Kiss.

 

 

Programul competiţiei:

Sâmbătă 17 martie 2012

A.   Clasa Preparate Culinare Reci

Secţiunea Platouri festive, Antreuri, Secţiunea Dulciuri şi Patiserie, Secţiunea Creaţie,

Secţiunea Meniu Alternativ

 

Duminica 18 martie 2012

B. Clasa Gătit în Aer Liber

Secţiunea Plită, Secţiunea Grătar, Secţiunea Ceaun, Secţiunea Creaţie

 

Premiile principale ale Competiţiei

1.Cupa Clasei Preparate Culinare Reci

                                                          2. Cupa Clasei Gătit în Aer Liber

                                    Se vor premia toţi câştigătorii secţiunilor clasaţi pe locurile I,II,III                                                 

 

Componenţa Juriului

A.   Comisie de evaluare pentru profesionişti (minim 5 persoane – specialişti în gastronomie)

B.    Comisie de evaluare pentru amatori (minim 5 persoane – specialişti în gastronomie)

C.   Comisie Somelieri – comisie de evaluare pentru

            asocierea preparatelor culinare cu băuturile (minim 3 persoane specialişti în vinuri)

 

Criteriile de evaluare

1.Gustul produselor culinare (maxim 25 puncte)

2. Prezentarea produselor culinare în forma finală (maxim 25 puncte)

3. Dexteritatea concurentului (maxim 25 puncte)

4. Igiena concurentului (maxim 25 puncte)

 

Evaluarea premiilor

Între 25 şi 50 puncte – diplomă de participare

Între 50 şi 70 puncte – medalie de bronz

Între 70 şi 90 puncte – medalie de argint

Între 90 şi 100 puncte – medalie de aur

Concurentul care se apropie cel mai mult de 100 puncte câştigă Cupa secţiunii

Concurentul care câştigă cele mai multe Cupe de secţiuni, câştigă şi Cupa etapei,

respectiv Cupa Moldovei oferita de Margaritar

Concurentul care câştigă cele mai multe Cupe de etape, câştigă şi Cupa Campionatului

Comentarii (1)

27.02.2012, 11:40

frumos,pacat ca e tare departe

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Somon la cuptor în stil asiatic - Rețeta perfectă pentru revelion

ieri la 10:30

Cozonac cu smantana - Reteta pentru un aluat perfect

pe 24.12 la 20:10

Ouă umplute - Aperitivul delicios și ușor de preparat

pe 24.12 la 11:20

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

pe 23.12 la 18:14

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs