Tort Egiptean si un an de Bucataras.ro

de Andra_Constantinescu in Torturi, 8 Dec 2015 | 11843 vizualizari

 

Heee...si-a trecut un an de cand sunt pe Bucataras.ro. Ce repede trece timpul asta...
Pe langa asta, tortul este si pentru Mos Craciun. M-am inspirat de la gaby_d, deyutzky si Andreea si am adaptat toate retetele la forma mea de copt, la gusturile mele si la ingredientele pe care le aveam deja prin casa. Este un tort foarte bun, care seamana cu prajitura aceea Contesa despre care va povesteam in interviu ca imi place atat de mult. Oricum, am facut rost si de reteta ei dintr-o revista si sper sa v-o prezint intr-o zi.
 

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente pentru o foaie (se fac 3 foi):
  • doua albusuri;
  • un praf de sare;
  • doua linguri zahar;
  • o lingura cu varf si una rasa de faina;
  • 40 g nuca macinata.
  • Crema de vanilie:
  • un plic budinca de vanilie;
  • 500 ml lapte;
  • 6 galbenusuri;
  • 6 linguri zahar;
  • esenta de vanilie;
  • 150 g unt moale.
  • Crema de frisca si nuci caramelizate:
  • 300 ml frisca lichida (tinuta la frigider);
  • 150 g nuca macinata;
  • 7 linguri zahar.
  • Decor:
  • 200 ml frisca lichida (tinuta la frigider);
  • 150 g nuca macinata.
  • Este necesara o forma detasabila de tort cu diametrul de 26 cm.
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort Egiptean si un an de Bucataras.ro:

Pregatirea folior:

Se da drumul la cuptor pentru a se incalzi.

Se bat albusurile cu un praf de sare, dupa care se mixeaza cu zaharul pana cand devin ca o bezea. Se adauga faina si se incorporeaza incet cu o spatula de silicon, apoi se incorporeaza si nucile macinate. Compozitia se pune in forma detasabila de tort tapetata cu hartie de copt. Se introduce la cuptor pana cand se rumeneste frumos. Se desface forma detasabila si se ia foaia cu tot cu hartia de copt, lasandu-se sa se raceasca.

Se prepara si celelalte doua foi dupa aceiasi pasi.

Pregatirea cremei de vanilie:

Intr-un castron se pun praful de budinca de vanilie, 4 linguri de lapte, galbenusurile, zaharul si esenta de vanilie si se amesteca. Restul de lapte se pune la fiert si cand este aproape de clocotire se adauga compozitia din castron. Se mai pune la fiert la foc mic, mestecand continuu pana cand se ingroasa. Se lasa sa se raceasca complet. Dupa aceea, crema se mixeaza cu untul moale, adaugand putin cate putin.

Pregatirea cremei de frisca si nuci caramelizate:

Zaharul se caramelizeaza, apoi nucile macinate se pun peste el si se amesteca. Nucile caramelizate se pun la racit pe o hartie de copt. Dupa ce s-au racit, se pun in robotul de bucatarie si se maruntesc.

Se bate frisca si se amesteca cu nucile caramelizate maruntite.

Asamblare:

In forma detasabila de tort se pune o foaie, desprinzand-o usor de hartia de copt. Se adauga crema de vanilie, apoi crema de frisca si nuci caramelizate. Se continua cu foaie + crema de vanilie + crema de frisca si nuci caramelizate + foaie + crema de vanilie + crema de frisca si nuci caramelizate. Tortul se introduce la frigider pentru 2-3 ore pentru a se aseza bine. 

Dupa trecerea acestui interval de timp, se bate frisca, se scoate tortul din frigider si cu ajutorul unu cutit se desprinde de peretii formei, apoi aceasta se poate deschide. Tortul se pune cu tot cu tava de la forma detasabila pe un platou mare. Cu ajutorul unui cutit se uniformizeaza crema de pe tort, apoi se imbraca tot intr-u strat subtire de frisca. Se "arunca" nuci macinate pe el, iar la final se orneaza cu frisca deasupra, cu ajutorul unui posh. Se baga din nou la frigider pentru 20-30 de minute, dupa care se poate servi.

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort Egiptean si un an de Bucataras.ro" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (34)

RuxyRux 1

08.12.2015, 22:45

Wow! Cel mai bun tort!Feliiicitari!

dantes 1

09.12.2015, 12:17

delicios!

miki_a 1

09.12.2015, 14:14

Deosebit! Felicitari si mult succes si de aici inainte!

COMENTEAZA

RETETA RECOMANDATA
Desert tort de biscuiti fara coacere