Mai intai se face siropul de zmeura cu cateva zile inainte. 1 kg de zmeura spalata si scursa, se amesteca foarte usor cu 1 kg de zahar si se lasa la macerat intr-un vas acoperit (borcan mare). Se lasa 4-5 zile, apoi se filtreaza siropul rezultat prin tifon. Se pune la frigider intr-un vas inchis si se utilizeaza la nevoie.
Blatul: intr-un vas mai mare se pun untul, laptele si zaharul cu zaharul vanilat la fiert pe foc mic, amestecand din timp in timp. Ouale se separa si se bat albusurile spuma tare. Bezeaua se da la frigider. Cand compozitia de pe foc este omogena, cu zaharul dizolvat complet, se inchide focul si se lasa sa se racoreasca intr-un vas mai mare cu apa rece, sau in chiuveta. Cand este bine racorit, se adauga pe rand galbenusurile amestecand des cu o lingura, coaja de lamaie, apoi se toarna faina, praful de copt, si la urma albusurile spuma amestecand usor, de sus in jos. Compozitia se toarna intr-o forma de tort tapetata cu hartie de copt si se lasa la cuptor la foc potrivit (cca 180 de grade) timp de 40 de minute sau pana trece testul scobitorii, apoi se lasa sa se racoreasca pe un gratar metalic. Cand este rece se taie in 3 pe orizontala.
Intre timp se face crema. Mai intai se dau prin blender murele spalate. Se lasa deoparte. Apoi untul, moale la temperatura camerei, se mixeaza cu zaharul pudra pana devine cremos si pufos. Se adauga frisca lichida si smantana si se mai mixeaza 1-2 minute pana se omogenizeaza perfect. 5-6 linguri din aceasta frisca foarte consistenta se scot deoparte pentru decor. In restul de crema de frisca se adauga putina coaja de lamaie, 2 lingurite de zeama de lamaie, 100 ml sirop de zmeura si murele date la blender. Coaja, zeama de lamaie si siropul de zmeura au rolul de a aromatiza tortul, pentru ca murele nu au un gust foarte pronuntat. Se mixeaza totul inca maxim 30 de secunde apoi crema se da la frigider.
Fiecare blat se insiropeaza cu sirop de zmeura si zeama de lamaie amestecate in cantitati egale (aproximativ 600 ml de sirop) si se umplu cu crema de mure acoperind si partea laterala tot cu crema. Frisca pusa deoparte se niveleaza cu o spatula pe deasupra tortului si peste frisca se pun murele pentru decor (date prin zahar tos, eventual).
Glazura se face topind pe foc mic zaharul in apa si in siropul de zmeura. Se da deoparte de pe foc apoi se adauga gelatina, amestecand des pana la dizolvarea ei completa. Se toarna acest gel pe deasupra tortului apoi se da la frigider cateva ore sau peste noapte.