Tiramisu Milkshake

de Meea in Bauturi, 6 Iun 2018 | 3121 vizualizari

 

 Am pățit-o de două ori! Prima dată zici că nu a fost să fie, dar și a doua oară?!

        Acum câteva zile m-am simțit tare harnică și am făcut prăjitura Tiramisu și înghețată de ciocolată. Mi-au mai rămas Mascarpone și pișcoturi și am zis să fac și un milkshake, să nu risipim nimic. Am zis că sunt tare bengoasă: 3 rețete într-o zi! Păi până ajung să postez astea trei, eu fac altele și tot așa și nu mai rămân eu în urmă. M-am crezut pe cuvânt! Am mai și tras la sorți astăzi pe care dintre cele 3 rețete să o postez prima? Descarc pozele și când să mă apuc de scris ce pățesc? Sună cineva la ușă și, ăăă, stai că nu asta trebuia să spun. Chiar nu are nicio legătură! Reluăm: Descarc pozele și când să mă apuc de scris, nu găsesc bilețelul meu cu ingredientele și gramajele. V-am mai spus cum procedez eu... caut cea mai mică foicică din toată casa și scriu ceva cu o culoare, altceva cu altă culoare (am aprox. 45 de pixuri colorate), tai și fac la săgeți de nu mai pricep nimic apoi (nu prea gândesc în acele momente, las talentul să vorbească de la sine haha). În fine, tot ce am scris pentru înghețată a dispărut. Nu-mi mai amintesc nici măcar ce ingrediente am pus, d-apăi cât! Am mai pățit așa și nu mai am ce să fac oricum. Tot deșteaptă, îmi spun că pregătesc atunci rețeta de Tiramisu. BUNA GLUMĂ! Pe același bilet era scris... deci practic eu nu am pățit-o de două ori, nu? Ci au fost două lovituri într-una...

 

INGREDIENTE

  • 3 cupe înghețată de vanilie
  • 150 ml lapte
  • 2 lingurițe cafea instant (sau Cappuccino)
  • 2 linguri Mascarpone
  • decor:
  • pișcoturi
  • frișcă bătută
  • chocolate chips
  • cacao
Portii: 1
Timp de preparare: sub 15 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tiramisu Milkshake:

 

Separat, amestecăm bine cafeaua cu laptele.  Punem apoi toate ingredientele într-un blender până când obținem un piure fin.

 Decorăm cu frișcă bătută, pișcoturi, cacao și chocolate chips. YUUM!

TIPS-URI

1

Reteta o gasiti si pe blog: http://delightsbymeea.blogspot.com/2018/06/tiramisu-milkshake.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Tiramisu Milkshake" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (12)

Rocsi 1

09.06.2018, 21:23

Mmmm, ce nebunie!

Meea 1

10.06.2018, 21:04

Rahela Velicu 1

22.07.2018, 07:53

COMENTEAZA

 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Generația G sau Generația Gorgonzola. Ce meniu au alcătuit 10 influenceri italieni!
citeste mai mult
Generația G sau Generația Gorgonzola. Ce meniu au alcătuit 10 influenceri italieni!
RETETA RECOMANDATA
Limonada cu menta