Supa din rasol de vita, cu legume

de RODIMUR in Supe, 31 Ian 2021 | 7320 vizualizari

 

Eu fac adeseori acest fel de supă din rasol de vită, pentru că este foarte gustoasă, ușoară, sănătoasă și mai puțin laborioasă. Drept este că uneori carnea de vită (mai bătrână) fierbe mai greu, dar nu este mult de lucru și rezultatul merită așteptarea. Eventual, pentru scurtarea timpului, se poate folosi o oală minune, sau un crock pot. Iar o altă soluție este folosirea unui rasol de vițel, care are carnea mai fragedă, însă mai puțin gustoasă decât cea de vită.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de supă.

 

INGREDIENTE

  • 1 rasol mare de vită (cam 800 grame)
  • 4 cartofi roz
  • 4 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 păstârnac
  • 1 felie de țelină
  • 1 ceapă galbenă medie
  • 2-3 căței de usturoi
  • sare
  • piper
  • pătrunjel tocat
Portii: 8
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa din rasol de vita, cu legume:

Carnea se fasonează, se spală și se pune la fiert, cu 3 litri de apă, mai întâi la foc iute și după ce se formează spumă, se culege, se aruncă și apoi se micșorează intensitatea focului. Când este cazul, se completează cu apă fierbinte.

Între timp se curăță legumele, se spală și doar cele mari se înjumătățesc. Celelalte se lasă întregi.

Când carnea a fiert (se verifică înțepând-o cu o furculiță) se scoate din oală, iar supa se strecoară printr-o sită deasă în care s-a pus și o bucată de tifon.

Se pun legumele într-o altă oală decât cea în care a fiert carnea, se adaugă supa strecurată și bucățile de carne, după care se dă la foc mediu, până ce fierb legumele. Cine dorește, poate adăuga și măduva osului, mai ales dacă este curată, nu înnegrită.

După ce au fiert, scoateți ceapa și usturoiul din supă.

Se condimentează supa cu sare și piper, se presară pătrunjel tocat pregătit între timp, se pune un capac pe oală și se ia de pe foc.

După 10 minute de odihnă, supa se poate servi, cu legume fierte în ea și cu bucăți de rasol.

TIPS-URI

1

Dacă aveți carne de vită, ca să scurtați timpul de preparare, folosiți o oală minune, pentru fierberea ei, sau un crock pot.

2

Fierbeți carnea la foc mic, spre mediu, ca să nu se tulbure zeama. O supă bună trebuie să fie limpede, nu tulbure.

3

Cine vrea, poate adăuga în supă măduva osului, mai ales dacă este curată, nu înnegrită.

4

Strecurați supa, după ce scoateți carnea fiartă.

5

Folosiți cartofi roz, care nu se sfărâmă la fiert.

6

La supe, legumele se pun fie întregi, fie tăiate în bucăți mari.

7

După ce au fiert, scoateți ceapa și usturoiul din supă.

8

Presărați pătrunjel tocat după ce ați luat oala de pe foc.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa din rasol de vita, cu legume" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Supa de pui cu galuste