Supa dietetica de legume, cu galuste de gris, fara oua

de RODIMUR in Supe, 22 Mar 2020 | 17067 vizualizari

 

Supa dietetica de legume, cu galuste de gris, fara oua
Am făcut în urmă cu mulți ani acest gen de supă, de nevoie, pentru cineva care trebuia să țină un regim strict. Era o rețetă dietetică sută la sută, de supă de legume, foarte ușoară, gustoasă și sănătoasă. Cum acea persoană nu avea voie să mănânce nici ouă, am găsit această soluție de a face găluște de gris, care-i plăceau tare mult.
Mai târziu, când aveam câte o suferință fizică, am mai făcut astfel de supe, destul de des, dar cu tăiței. Acum, fiind o perioadă de post, mi-am dat seama că supele de odinioară erau fix ce ne trebuie în Post, așa că am reluat rețeta și-mi tot zic, de mai mult timp, de fapt, că printre categoriile de rețete ar fi bine să fie și aceasta, de ”rețete dietetice” nu doar de ”rețete pentru diabetici”.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de supă.

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente Supa dietetica de legume, cu galuste de gris, fara oua
  • 4 cartofi roz
  • 4 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 felie de țelină
  • 3 roșii
  • 1 ceapă galbenă
  • 4 căței de usturoi
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper boabe
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • Pentru găluște:
  • 100 grame de gris
  • 500 ml de apă (supă concentrată)
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa dietetica de legume, cu galuste de gris, fara oua:

Cum se prepara reteta Supa dietetica de legume, cu galuste de gris, fara oua

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii și țelina) se spală și se pun întregi la fiert, cu 3 litri de apă rece. Când se formează spumă, se culege și se aruncă. Se completează cu apă caldă, când este cazul.

Se curăță ceapa și usturoiul, se spală și se pun la fiert cu celelalte legume, după ce acestea au dat deja în clocot. Se adaugă în oală și boabele de piper.

Se curăță cartofii, se spală și se adaugă întregi la fiert în oală, când rădăcinoasele sunt aproape fierte.

Se spală roșiile, se curăță de pielițe, se îndepărtează semințele, se taie fâșii și se adaugă la fiert cu celelalte legume, când cartofii sunt aproape fierți.

Cât timp fierb legumele, se face compoziția pentru găluște. Se pune apa (supa concentrată) la fiert, la foc mic și imediat se adaugă, în ploaie, grisul. Se amestecă întruna, ca să nu se formeze cocoloașe. Se ține crăticioara cu grisul la fiert, până ce se îngroașă tare. Atunci se ia de pe foc și se lasă la răcit, dar se amestecă în ea, din când în când ca să nu se formeze pojghiță.

Când compoziția pentru găluște s-a răcit și întărit, se unge lingurița pentru înghețată cu ulei și se iau cu aceasta porții de găluște, care se depun pe o farfurie unsă cu ulei, ca să nu se lipească. Deoarece găluștele sunt deja fierte, nu este nevoie să fie adăugate în supă decât în momentul servirii, în farfurie, sau în supieră.

Când toate legumele sunt fierte, se scot ceapa și cățeii de usturoi, se adaugă două linguri de ulei, se mai fierbe supa încă 1-2 minute, se condimentează cu sare și piper, se presară pătrunjelul spălat și tocat în prealabil, după care se ia oala de pe foc.

Se pune capacul pe oală și după 10 minute ”de odihnă”, supa poate fi servită.

Recomandam si supa de pui cu taitei sau supa imperiala de curcan.

Si ciorba de salata verde e delicioasa!

 

TIPS-URI

1

Legumele se fierb întregi în supe, sau tăiate în bucăți mari.

2

Folosiți cartofi roz, care nu se sfărâmă ușor la fiert. Dacă sunt mari, cartofii pot fi înjumătățiți.

3

Nu fierbeți prea mult legumele, ca să nu se sfărâme și să tulbure supa.

4

Dacă vreți să fierbeți găluștele în supă, atunci va trebui să adăugați în compoziție și făină albă, în proporție egală cu grisul. Eu am preferat să le fac fără făină, de fiecare dată când am servit supă, atâtea câte erau necesare, nu mai multe deodată.

5

Pentru găluștele fără ouă fierbeți bine grisul, până ce se îngroașă (amestecați întruna, ca să nu se formeze cocoloașe și să se prindă de fundul vasului).

6

Ungeți cu ulei lingurița pentru înghețată, atunci când formați găluște din grisul întărit. Depuneți-le pe o farfurie unsă cu ulei, ca să nu se lipească.

7

Nu este nevoie să mai fierbeți acest gen de găluște, pentru că ele sunt deja fierte. Le veți servi direct în farfurie, sau în supieră.

8

Dacă folosiți supă concentrată pentru găluște, atunci nu va mai fi nevoie să adăugați sare și piper în compoziție.

9

Supele trebuie să fie limpezi, așa că nu tocați mărunt nici o legumă, iar de la roșii îndepărtați pielițele și semințele.

10

Când legumele au fiert, scoateți ceapa și usturoiul din supă, pentru că ar putea să o tulbure și să-i dea un gust rău.

11

Presărați pătrunjel tocat la sfârșitul preparării, când ați oprit focul de la aragaz.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa dietetica de legume, cu galuste de gris, fara oua" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Aparat de vidat VS5910X

- 300 lei
1799.99 lei
1499.99 lei

COMENTARII (27)

RODIMUR 1

29.03.2020, 12:05

Mulțumesc frumos, Dantes!

mirela0911 1

07.04.2020, 10:56

Asa dietetica cum e, sigur e tare buna!

RODIMUR 1

07.04.2020, 11:28

Așa este, Mirela...! Mulțumesc frumos, pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Supa Crema de Linte Rosie (Reteta Video)