Se spala cartofii si se presara deasupra chimenul. Se acopera cu apa si se fierb acoperit timp de aprox. 25 minute.
Intre timp se curata ceapa, se taie felii subtiri si se caleste in ulei, pana se inmoaie. Se condimenteaza cu sare, piper, cimbrisor si oregano, apoi se ia de pe foc.
Se taie sunca in cubulete mici si se da cascavalul pe razatoare. Se bat ouale, se adauga laptele, apoi se condimenteaza cu sare, piper si nucsoara. Se preincalzeste cuptorul la 200 de grade.
Se unge cu unt un vas termorezistent. Se varsa apa de pe cartofi, se curata si se taie rondele. Se aseaza in vas in straturi alternante cu sunca si ceapa.
Se toarna deasupra amestecul de oua si lapte, se presara cascavalul ras si pesmetul. Se baga la cuptor si se coace 30-40 de minute. Daca suprafata se rumeneste prea repede se acopera cu o folie de aluminiu.