Am rezistat tentațiilor dulci preparate de Timea, dar la sărături nu mă pot abține. Dacă anul trecut nu am reușit să le ”prestez” le-a veni rândul acum. Sunt super faine și crocante. Mari modoficări al rețetei nu au fost, doar poate puțin ordinea operațiilor ;) plus ajutoarele din bucătăraie, tipic Mamei Zmeu ;)
De data asta nu m-am folosit de Maricica, mașina de pâine, ci de Thor, noul supermixer al casei Zmeilor. Așa că am trecut la treabă. Drojdia se pune într-o cană și se amestecă cu o jumătate de linguriță zahăr și o linguriță de făină. Se toarnă treptat laptele călduț și se lăsă la dospit. Cele două feluri de făină se cern în bolul mixer-ului.
Se adaugă untura și margarina topită, oul, sarea și drojdia dospită, apoi se pornește mixerul la viteză moderată, amestecându-se cca 5 minute până ce se înglobează toate ingredientele și se obține un aluat elastic. Se lasă aluatul la dospit cca 20 de minute, apoi se întinde o foaie de cca. 3 mmm și se decupează forme de steluțe. Se așează steluțele pe o tavă tapetată cu pergament, apoi se ung cu oul bătut și se presară semințele din dotare. Se coc în cuptorul preăncins, cca 15 minute la 180 grade.
După ce s-au răcit seteluțele sărate, se așează pe un platou și se servesc simple sau alături de un pahar cu vin sau bere după preferințe.
Spor și poftă bună.