Reteta asta m-a cucerit la prima vedere. Cum a pus Carmen poze cu painicile astea, cum am salivat. Am zis sa le incerc si eu, sa vad ce si cum. Au iesit niste pufosenii irezistibil de bune, nemaipomenite, grozave! Asa ceva sa tot faci si sa tot mananci, pe cuvant de moldoveanca!
Multumesc mult Carmen pentru reteta asta minunata!
Amestecati intr-un bol faina, sarea, zaharul si drojdia uscata.
Adaugati laptele si apa, caldute.
Ouale le bateti spuma, le incorporati si pe aceasta.
La final, puneti untul taiat cubulete si framantati sa fie bine incorporat.
Acoperiti aluatul si il lasati la dospit o ora.
Dupa ce aluatul a dospit, il rasturnati pe masa de lucru si il impartiti in 12 bile.
Luati prima bila, o intindeti sub forma unui dreptungi, apoi rulati. La fel procedati cu toate.
Asezati painicile obtinute intr-o tava, tapetata cu hartie de copt si le lasati 15 minute la odihnit.
Bateti oul spuma si cu ajutorul unui penson le ungeti.
Presarati mac si susan deasupra.
Le introduceti in cuptorul incins, la 170 de grade C, 20-25 de minute, pana se rumenesc frumos.
Cand sunt gata, le scoateti din cuptor, le lasati 5 minute sa se racoreasca si sunt numai bune de servit.
Daca va mai raman, le pastrati intr-un bol acoperit bine cu folie alimentara.
Sunt grozave si a doua zi.