Salată de crudități cu fistic

de Panacris in Salate, 6 Feb 2025 | 71 vizualizari

 

Fisticul e la mare căutare în această perioadă.
L-am adus într-o salată tare bună  și răcoroasă. 
Spor și poftă bună!

 

INGREDIENTE

  • Țelină 1 bucată mică cca. 100 g, Morcov 1 bucată medie cca. 50 g, Măr 1 bucată, Lămâie 1 bucată, Fistic mărunțit cca. 100 g, Pentru maioneză: Ou 1 bucată, Ulei de floarea soarelui 300 ml, Sare, Zeama de lămâie 1 lingură, Muștar 1 linguriță.
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salată de crudități cu fistic:

Țelina, mărul și morcovul se curăță de coajă apoi se rad pe răzătoarea fină.

Se adaugă zeama de la lămâie ca să nu se oxideze ingredientele.

Pentru maioneză se pune într-un bol înalt oul, uleiul, muștarul și zeama de lămâie, se folosește mixer-ul vertical.

Acesta se introduce în vasul cu ingredientele pentru maioneză, până ajunge la baza lui, apoi se începe mixarea cu viteză mare, fără a se mișca la început cât să se formeze maioneza.

Apoi se ridică ușor până se ajunge la suprafața uleiului și este formată maioneza.

Se pune maioneză după gust în amestecul de rădăcionoase și măr. Se adaugă fisticul mărunțit și se amestecă ușor până ce se înglobează toate ingredientele.

Salata se finisează cu un strat subțire de maioneză și fistic mărunțit. Spor și poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Salată de crudități cu fistic" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (2)

vasimur 1

06.02.2025, 20:25

RODIMUR 1

06.02.2025, 22:21

Încerc să-mi imaginez cât de bună este...

COMENTEAZA

RETETA RECOMANDATA
Salata cu "Miez de lapte" natur