Peste la tigaie, cu garnitura de cartofi copti

de Ancutsa in Peste, 30 Sep 2019 | 3829 vizualizari

 

Pentru o cină simplă, dar foarte gustoasă, în familie, am pregătit macrou filetat și gătit în tigaie cu puțin ulei, iar pentru garnitură am ales cartofi la cuptor cu mirodenii.

 

INGREDIENTE

  • 4 bucăți macrou,
  • sare roz de Himalaya, după gust,
  • 1 lămâie,
  • 1 kg cartofi,
  • Oregano uscat, o linguriță,
  • Boia dulce, o linguriță,
  • Măghiran, un vârf de cuțit,
  • Cimbru, o linguriță,
  • Cimbrișor, un vârf de cuțit,
  • 120 ml ulei,
  • 250 ml apă,
  • 150 ml bere
Portii: 4
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Peste la tigaie, cu garnitura de cartofi copti:

 

Mai întâi se pregătesc cartofii, pentru că iau mai mult timp. Aceștia se curăță, se spală, se feliază în jumătăți și se așază într-o tavă cu un strat subțire de ulei (aprox 70 ml), se mai adaugă mirodenii și sare, după gust, dar și apa și berea. Se dau la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, până se rumesc frumos (aprox 35 min).

 Se curăță peştele de solzi, se spală și se taie filé, scoțând cu grijă oasele.

Se sărează peștele şi se rumenește într-o tigaie teflonată cu puțin ulei (aprox 50 ml), mai întâi cu pielea în jos, apoi se întoarce și pe partea cealaltă (aprox 20 min).

Se serveşte felii de lămâie, alături de cartofi copți aurii.

 Timp de pregătire: 25 min

Timp de gătire: 55 min

Porţii: 4

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/09/peste-la-tigaie-cu-garnitura-de-cartofi.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Peste la tigaie, cu garnitura de cartofi copti" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcinte cu mozzarella, kefir și mărar - Rapide și delicioase

ieri la 11:30

Snitel pane din piept de pui, in pesmet – crocant, gustos si satios

de vasimur 4

ieri la 10:39

Piept de pui la cuptor cu sos de smântână și usturoi - Rețeta delicioasă și rapidă

pe 19.01 la 11:22

Prajitura cu nuca, mere si crema de vanilie - Reteta delicioasa

de Rocsi 9

pe 18.01 la 19:57

TOP
utilizatori

Rocsi

1430 puncte

UrsanMihaela

203 puncte

mihaelar63

122 puncte

Valclaudia

110 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]