Paine rulata, cu masline

de RODIMUR in Piine, 21 Feb 2020 | 2722 vizualizari

 

Am fost mirată când am văzut prima dată o rețetă de pâine cu măsline, dar în cele din urmă, m-am gândit că ar merita să încerc și eu așa ceva. Nu m-am inspirat din rețetele de pe net, pentru că am tot făcut pâine de tot felul și mi-am imaginat că nu ar fi nou decât acest ingredient insolit. Am folosit măsline fără sâmburi, pe care le-am aliniat de trei ori de-a rândul, pe aluat și apoi l-am rulat, pentru a avea o anumită secțiune transversală. Mi-a ieșit exact ce mi-am propus, dar pentru că această pâine mi s-a părut de îndată excelentă, în toate privințele, sunt hotărâtă să repet experiența, dar data viitoare voi răspândi măslinele pe tot aluatul, pentru o nouă impresie și imagine.
Din ingredientele de mai jos am făcut 1 pâine la tavă.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 500 grame de făină albă
  • 20 grame de drojdie proaspătă
  • 200-220 ml de lapte cald
  • 1 ou
  • 1 linguriță de sare extrafină
  • 2 lingurițe de zahăr tos
  • 40 ml de ulei de floarea soarelui (2 linguri)
  • 100 grame de măsline fără sâmburi
  • făină albă pentru frământat și întins foaia pe planșetă
  • ulei de floarea soarelui pentru uns tava de copt
  • Pentru decor:
  • 1 gălbenuș, pentru uns
  • mix de semințe
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Paine rulata, cu masline:

Mai întâi, cu câteva ore înainte să frământați aluatul, se clătesc măslinele, sub jet de apă și apoi se pun într-o strecurătoare, ca să se scurgă total de apă. 

Se pune făina amestecată cu sarea în vasul pentru frământat și se face la mijloc o adâncitură în care se pun: drojdia mărunțită, oul și zahărul. Se toarnă lapte cald, puțin câte puțin și se frământă mai întâi ingredientele din mijlocul vasului, până ce se dizolvă drojdia și zahărul. Se adaugă în continuare, puțin câte puțin, laptele cald și se încorporează făina. După ce s-au încorporat toate ingredientele, se adaugă uleiul și se frământă, până ce aluatul se desprinde de mâini și devine elastic și nelipicios.

Se acoperă aluatul cu un șervet curat și se lasă la căldură, ca să dospească, într-un loc ferit de curenții de aer rece.

Când aluatul și-a dublat volumul, se răstoarnă pe planșeta înfăinată, se mai frământă puțin pentru eliberarea aerului și apoi se întinde o foaie, cam, de 1-1,5cm.

Pe latura mai lungă a aluatului se pun măslinele în șir și se rulează aluatul, cu atenție ca să nu se deranjeze aliniamentul. Se pune apoi al doilea șir de măsline, se rulează din nou și se pune în sfârșit cel de-al treilea șir de măsline (așa cum se poate observa în poze). Se rulează până la capăt aluatul, după care se îndoaie dedesubt capetele și se pune pâinea în tava de copt, unsă cu ulei în prealabil.

Se acoperă tava cu pâinea cu un șervet curat și se mai lasă la căldură, timp de 15-20 de minute, ca să crească. După acest interval de timp, se unge pâinea cu gălbenușul de ou și se presară mix-ul de semințe.

Se dă tava cu pâinea la cuptor, la temperatură medie, până ce crește și se rumenește frumos și uniform.

Când pâinea este gata, se scoate din cuptor, se mai lasă 2-3 minute în tava de copt și apoi se scoate pe o planșetă de lemn. Când pâinea s-a răcorit, se acoperă cu un șervet curat, ca să rămână proaspătă și să nu se întărească.

Se feliază numai după ce se răcește complet.

TIPS-URI

1

Pregătiți din timp măslinele, chiar cu o seară înainte, ca să fie curate și scurse de apă. Înainte de utilizare, pentru a fi siguri că nu mai conțin apă, măslinele pot fi tamponate ușor cu un șervețel de hârtie absorbantă.

2

Pentru ca aluatul să crească frumos, toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, iar drojdia trebuie să fie proaspătă.

3

Pentru frământare folosiți lapte fiert, călduț.

4

Aluatul de pâine nu trebuie frământat mult, ci doar până ce devine elastic și nelipicios.

5

Pentru ca aluatul să dospească repede, țineți-l acoperit cu un șervet curat, într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

6

Puteți dispune măslinele pe toată suprafața foii de aluat, dar aspectul nu va mai fi același. Ultimul șir de măsline trebuie pus cu cel puțin 20 cm înainte de capătul foii, pentru a permite rularea și ascunderea/rămânerea lor în interiorul pâinii.

7

După ce puneți pâinea în tavă, acoperiți-o cu un șervet curat și mai lăsați-o 15-20 minute la căldură, ca să mai crească puțin.

8

După ce pâinea a mai crescut în tavă, ungeți-o cu gălbenuș de ou și presărați (mix de) semințe.

9

În loc de mix de semințe puteți folosi mac, sau susan.

10

Pentru ca pâinea să se coacă/rumenească uniform, puteți să-i schimbați poziția în cuptor.

11

După ce pâinea s-a răcorit, este bine să o înveliți într-un șervet curat de bumbac, ca să se păstreze proaspătă, să nu se usuce.

12

Nu feliați pâinea, decât după ce s-a răcit complet.

Daca ti-a placut reteta noastra "Paine rulata, cu masline" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

RODIMUR 1

23.02.2020, 19:38

Mulțumesc frumos, Cristina! Așa mi-am propus, să le înșir ca mărgelele pe ață... Dar mai am și alte gânduri, cu pâinea și măslinele...

lucy2002 1

25.02.2020, 09:49

Buna panica!

RODIMUR 1

25.02.2020, 10:08

Așa este, Lucy! Și tocmai am terminat-o... Mulțumesc frumos pentru apreciere...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Paine de casa ca la Botosani