De fiecare dată când intru în contact cu o ţară nouă, fie în mod direct, fie în mod indirect, încerc să aflu cât mai multe despre cultura acesteia, dar mai ales despre specificul bucătăriei naţionale. Luxemburg pare să nu aibă o bucătărie proprie prea dezvoltată, însă se simt influenţele franceze, precum şi cele germanice, iar în ultima vreme, chiar spaniole sau portugheze. Aşadar, din cele câteva preparate declarate tradiţional luxemburgheze, am ales să prepar aceste midii, gătite simplist, dar cu un gust care depăşeşte aşteptările.
Midiile se curăță de "barbă" şi se perie fiecare cochilie pentru a îndepărta murdăriile, etapă foarte importantă pentru că midiile se gătesc întregi. Cele sparte sau deschise care nu se închid când sunt lovite uşor, se aruncă.
Într-un mojar, se pasează 3 căței de usturoi cu puțină sare și se amestecă cu 40 de grame de unt. La final, se adaugă și puțin piper.
Într-o tigaie/ oală se încălzesc 40 grame unt. Când nu mai face spumă, se adaugă 2 căței de usturoi și ceapa și se sotează 3-4 minute. Apoi, se adaugă morcovul, țelina, cimbrul și 50 ml vin. Se aduce la punctul de fierbere și se gătesc 15 minute.
Se adaugă midiile și restul de vin, se dă focul la mare și se acoperă. Se scutură tigaia/oala după 2-3 minute ca midiile să nu se prindă de baza tigăii/ oalei. Se mai lasă 3 minute, apoi se ia de pe foc și se adaugă pătrunjelul și untul aromatizat cu usturoi obținut anterior.
Midiile care nu s-au deschis nu se consumă.
Se servesc imediat.
1
De obicei, acestea se consumă cu cartofi prăjiți și pâine cu unt și usturoi
2
Vin recomadat: Riesling