Gofre sarate, cu spanac

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 1 Aug 2021 | 4146 vizualizari

 

Aceste gofre sărate cu spanac se pot prepara nu doar pentru mic dejun, sau pentru gustare, dar și pentru dejunul propriu-zis, servite ca atare, cu o salată (sos), sau ca garnitură la o felie de friptură, chiar mai grasă. Se fac destul de repede și de ușor și fiind foarte gustoase (și aspectuoase) se epuizează rapid. Eu le-am preparat ca să fie garnitură la friptură, dar s-au mâncat imediat, calde și moi, ca gustare.
Din ingredientele de mai jos am făcut 10 gofre, câte două/porție.

 

INGREDIENTE

  • 100 grame spanac (baby) proaspăt
  • 150 grame de făină albă
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 2 ouă
  • 150 ml de lapte
  • 50 grame de unt topit și răcit
  • 1/2 linguriță de zahăr
  • 1 praf de sare
  • ulei de floarea soarelui, pentru uns plăcile aparatului
Portii: 5
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Gofre sarate, cu spanac:

Spanacul se alege, se spală și se opărește timp de 5-7 minute în apă clocotită cu sare. Apoi se strecoară foarte bine de apă și se taie grosier, sau se mixează fin (la alegere).

Separat se amestecă bine ingredientele solide (făina, sarea, zahărul, praful de copt) după care se adaugă spanacul și se încorporează cele două ouă și laptele. Se mixează bine, până ce rezultă un amestec puțin mai dens decât acela pentru clătite. La urmă se adaugă untul topit și răcit.  Compoziția rezultată se lasă timp de 10 minute, ca să se așeze. 

Când gofrierul (aparatul pentru gofre) este înfierbântat (s-a aprins beculețul portocaliu) se ung cu ulei cele doupă plăci și se toarnă câte un polonic de compoziție în cele două spații. Se închide aparatul, fără a bloca încuietoarea, ca să lase aluatului un spațiu ”de creștere”.

După 3-4 minute se verifică dacă gofrele au crescut și s-au rumenit ușor și se scot cu o paletă de lemn. Se pot servi calde, simple, ca atare, sau cu un sos, sau cu o salată. 

De asemenea, aceste gofre pot constitui o garnitură specială, frumoaasă și gustoasă, alături de o felie de friptură.

Gofrele pot fi reîncălzite, dacă se fac dinainte și se răcesc între timp. De asemenea, ele pot fi păstrate la congelator și apoi se reîncălzesc la cuptorul cu microunde.

TIPS-URI

1

Scurgeți bine spanacul fiert, ca să nu fie apos.

2

Ingredientele trebuie mixate bine, ca să nu rămână cocoloașe.

3

Compoziția trebuie să fie densă, pentru ca gofrele să fie reușite.

4

Untul se adaugă la sfârșit, topit și răcit, pentru că în caz contrar, ouăle ar putea să se ”lege” și să se transforme în omletă.

5

Nu blocați încuietoarea aparatului, după ce turnați compoziția, ca să-i lăsați spațiu pentru creștere.

6

Gofrele sărate cu spanac sunt foarte bune calde, dar și reci. La nevoie se pot reîncălzi, sau se pot păstra la congelator, în pungi de unică folosință, ca să nu atragă alte mirosuri.

Daca ti-a placut reteta noastra "Gofre sarate, cu spanac" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Aperitiv bruschete calde cu ciuperci si mozzarella