Dobletino se da bun pe langa peste!

de klausenburger_adica Lacrima in Aperitive / Garnituri, 3 Noi 2016 | 2314 vizualizari

 

Când te apucă cheful de joacă, apoi chef te ține. La fel și pe mine. În sezonul ăsta, dovlecii Hokkaido m-au inspirat o grămadă. Carnea lor de un portocaliu aprins m-a fascinat. Sunt dulcii si aromați, numai buni să te tot bucuri de gustul lor în combinație cu tot felul. 
În tura asta, am făcut o garnitură, zic eu, deșteaptă pentru pește. Deșteaptă pentru că refuz să-i spun grosier ”chutney”, doar pentru că am uitat să spunem românește pe nume unei alăturări cinstite de ceva lângă altceva în farfurii. E mai bun dacă e străin. Doar că pentru a fi fost chutney ar fi fost nevoie de niște condimente pe care eu i le-am refuzat. 
Unde mai pui că gustul toamnei trebuie să păstreze aroma locului. Așa simt eu. Chutney de dovleac e contradicție în termeni. Poate de mango, de papaya, de ceva de genul... Dovleacului îi șade bine cu Europa. Dar, recunosc e și asta o chestiune de gust.
Și când te lovește cheful de mirosuri pe care nimeni să nu le recunoască, dar toți să le adore, mâncărica asta devine un ”must have”, ori ca să fie în limba locului e un ”musai, no!”.  Unde mai pui că o vor adora și vegetarienii, iar carnivori vor savura combinația gustului de carne lângă ceva aparte. Eu aș vedea-o și lângă grătar de pui, sau poate o friptură bine piperată de porc, dar mai ales de vită.
http://klausburger.blogspot.de/2016/11/dobletino-garnitura-desteapta-de.html

 

INGREDIENTE

  • 1 dovleac Hokkaido de maxim 700 gr
  • 3 morcovi potrivit de mari
  • 1 portocală
  • 2 mandarine
  • sucul de la 1/2 lămâie mică sau limetă
  • 200 gr seminte de dovleac rumenite în cuptor
  • 50-100 gr de migdale crude, fulgi
  • 1/2 rodie
  • 1/2 linguriță fulgi de chilly
  • sare, piper, 1 lingură de miere/zahăr
Portii: 12
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Dobletino se da bun pe langa peste!:

1. Într-o tigaie neaderentă pune dovleacul curățat de coajă, de semințe și tăiat cuburi potrivit de mari. Pune puțin ulei (nu mai mult de 50 ml) și călește-l până devine lucios. Între timp răzuiește morcovii curățați și adaugă-i lângă dovleac. Mai lasă la călit până se înmoaie puțin și morcovii, apoi adaugă sare, piper, și zeama de lămâie sau de limetă dar și zeama de la portocală. Completează cu apă dacă e nevoie, dar să nu treacă peste legume nivelul de lichid. Lasă la scăzut la foc mic.

2. Curăță mandarinele și taie feliile în cuburi potrivit de mari; scoate sâmburii de rodie, și lasă la prăjit în cuptor semințele de dovleac. Când s-a făcut dovleacul din tigaie, trage tigaia la o parte și adaugă mierea, semințele, bucățile mandarină și mai dă tigaia la foc cât să se încingă o dată bine toate la un loc, apoi trage tigaia de pe foc și lasă mâncărica să se odihnească sub capac.

Daca ti-a placut reteta noastra "Dobletino se da bun pe langa peste!" nu uita sa-i faci un review.

Recomandari pentru tine si casa ta

Crockpot Express

- 40 %
999.99 lei
599.99 lei

COMENTARII (6)

CameliaR 1

03.11.2016, 18:44

Adauga comentariu...

klausenburger_adica Lacrima 1

03.11.2016, 21:29

Merita incercat!

Rahela Velicu 1

21.06.2021, 23:37

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Aperitiv tarta cu sardine si masline verzi